Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Managerul Spitalului Universitar București, conf.dr. Adriana Nica a explicat că paturile casate pe care deputatul Emanuel Ungureanu le-a filmat într-o magazie și despre care acesta susținea că ar fi fost bune,...
În urmă cu trei săptămâni, deputatul Emanuel Ungureanu a filmat într-o magazie a Spitalului Universitar de Urgență București unde, susținea el, ar fi fost aruncate paturi și alte dispozitive medicale care ar fi fost bune și puteau fi reparate.
Casarea respectivelor obiecte a început în 2017
Managerul Spitalului, conf.dr. Adriana Nica, spune că nu e adevărat, întrucât tot mobilierul în cauză, și e vorba de peste 3.000 de piese, era de fapt stricat, ceea ce poate fi dovedit cu acte, și repararea lui ar fi costat mai mult decât cumpărarea unuia nou.
„Referitor la imaginile care au circulat pe internet cu aparatura și mobilierul casat, trebuie să știți că procesul de casare a început încă din anul 2017. Am toate documentele doveditoare pe care le-am pus la dispoziția autorităților. Pentru că obiectele la care ne referim sunt achiziționate din bani publici, procedura de scoatere din contabilitate și uz durează aproximativ un an! Procesul s-a finalizat la sfârșitul lunii iulie 2018, prin aprobarea Ministerului Sănătății pentru scoaterea din uz și contabilitate a obiectelor de inventar în valoare de peste 5 milioane de lei. Imaginile prezentate în spațiul public nu au fost corect explicate, astfel încât s-a indus concluzia că obiectele erau aruncate în curtea spitalului. Trebuie să știți că obiectele din imagini se aflau într-un spațiu administrativ al spitalului, care nu are nicio legătură cu spațiile de circulație și nici cu spațiile destinate îngrijirii bolnavilor”, a subliniat Adriana Nica.
Procesul de casare, anevoios
Managerul explică și că procesul de casare a unui obiect, într-un spital public, nu e așa ușor cum s-ar crede. Obiectele nu pot fi pur și simplu aruncate la gunoi, întrucât spitalul le are în contabilitate și pentru orice faci trebuie să ai documente justificative și aprobări.
„Procesul de casare începe de la o propunere făcută de secția care-l folosește. Se dă o decizie, să întocmește o comisie, se trimit apoi spre avizare la Ministerul Sănătății, se aprobă, se scot din contabilitate și se valorifică. Conform legii. (...) De unde știți că erau foarte bune? Erau niște paturi care probabil că nu puteau fi reparate. Iar reparația lor costa cât un pat nou! Iar obținând toate aprobările, că putem să-l scoatem din contabilitate, asta am făcut. V-am spus, pentru tot ceea ce v-am prezentat avem documente justificative pe care le-am prezentat organelor abilitate în timpul controlului”, a continuat Nica.
Pătrundere prin efracție
Directorul medical al SUUB, Dorin Ionescu, a spus și că modul în care a ajuns în acea magazie deputatul este incorect.
„Ceea ce a prezentat domnia sa, mai fusese și cu o zi înainte și l-am dus (prin spital, n.r.), i-am arătat, a filmat ce și-a dorit. După care a violat, în mod real, spațiul public al spitalului, a pătruns neautorizat în zona aceea administrativă în care se prelucrau deșeurile în urma casării. Da?! Acest lucru se cheamă pătrundere prin efracție. Eu nu pot să merg în Parlament când îmi doresc și unde îmi doresc. Există un regulament, există niște reguli”, a subliniat directorul.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.
Medicii au descoperit "butonul secret" care poate opri unul dintre cele mai ucigașe tipuri de cancer.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Terapia care țintește cancerul cu SUPER-PUTERE. Stimulează organismul să lupte împotriva cancerului.
Medicamentul care amenință sănătatea. Agenția Europeană a Medicamentului impune noi reglementări privind administrarea.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
FDA din SUA aprobă primul test la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.