Aparat care depistează substanțele psihoactive din sânge, cumpărat la SJU Focșani
Spitalul Judeţean din Focşani a cumpărat, în premieră, un aparat care depistează substanţele psihoactive din sânge la persoanele decedate şi la consumatorii în viaţă, care va funcţiona...
Aparat, Focșani. Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Sf. Pantelimon'' din Focşani a achiziţionat, în premieră pentru unitatea medicală, un aparat care depistează substanţele psihoactive din sânge atât în cazul persoanelor decedate, cât şi în cazul consumatorilor în viaţă, care va funcţiona în cadrul secţiei de Medicină Legală.
"Vă prezentăm astăzi, ca noutate, componenta toxicologică a aparatului Gaz Cromotograf, pe care anul trecut l-am achiziţionat. Anul acesta am pus în funcţiune aparatul alcool şi am reuşit să achiziţionăm inclusiv componenta toxicologică. Pentru Vrancea este o premieră, şi poate nu doar pentru noi, ci şi pentru judeţele din Moldova. Din zilele următoare sperăm să putem să avea imediat determinarea probelor toxicologice pentru cei care vin şi li se recoltează astfel de probe", a declarat managerul Spitalului Judeţean, juristul Constantin Mândrilă, joi, cu ocazia prezentării noului aparat, potrivit Agerpres.
Aparat, Focșani. Poziția șefului de la Medicină Legală
Potrivit şefului secţiei de Medicină Legală Vrancea, unde a fost instalat aparatul, această achiziţie reprezintă "un pas înainte în analiza toxicologică în Vrancea".
"Este vorba despre un aparat, un detector spectometru de masă, care va funcţiona cuplat cu un gaz cromatograf. Dacă anul trecut am achiziţionat un gaz cromatograf pentru determinarea alcoolemiei în probele biologice, acum facem un pas înainte în analiza toxicologică şi ne referim aici la posibilitatea de a detecta substanţe chimice necunoscute la momentul efectuării autopsiei medico-legale sau substanţe interzise la persoana în viaţă. De exemplu, în cazul conducătorilor auto testaţi în trafic pentru consum de substanţe interzise, putem determina acest lucru în analiza de sânge. Este un pas înainte în toxicologia medico-legală a judeţului Vrancea, dar chiar şi în toxicologia medico-legală din România. Astfel de analize la momentul de faţă se fac la nivelul institutelor de medicină legală, iar la nivel judeţean sunt puţine judeţe în România care pot efectua asemenea analize toxicologice. Intrăm cu această analiză în secolul XXI în ceea ce priveşte tehnologia mondială", a declarat şeful secţiei de Medicină Legală Vrancea, medicul Silviu Lucasievici.
Investiţia pentru acest aparat se ridică la suma de 230.000 de lei.
-
Cine nu ar trebui să consume scorțișoară?08.12.2025, 20:54
-
Ce este mielofibroza: simptome, cauze și cum poate fi tratată08.12.2025, 19:33
-
-
7 motive să bei zeamă de murături în mod regulat08.12.2025, 17:15
-
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Antidepresivele, efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Cofeina slăbește efectul antibioticelor
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
