Bărbat în moarte cerebrală, salvatorul altor vieți. Medicii au prelevat organele azi
Un bărbat de 35 de ani aflat în moarte cerebrală va salva alte vieți, după ce familia și-a dat acordul pentru donarea organelor. Echipele de medici au fost azi la spitalul din Baia Mare pentru...
Medici veniți din Cluj Napoca, Târgu Mureș, dar și din străinătate, au fost prezenți azi la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, pentru o prelevare de organe. Donator a fost un bărbat de 35 de ani, aflat în moarte clinică după ce a suferit un accident de circulație.
Mai bine de cinci ore le-a luat medicilor pentru prelevarea organelor interne, care vor ajunge la pacienți din țară și străinătate.
Unde vor ajunge organele prelevate
Potrivit unor surse, plămânii urmează să ajungă în Europa, în timp ce rinichii vor salva o viață la Cluj Napoca, iar inima, la Târgu Mureș.
Vasile Pop, directorul interimar a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, a precizat că „în jurul orei 11 au venit mai multe echipe pentru prelevare. S-au prelevat plămâni, cord și rinichi de la o prsoană tânără, de sex masculin. Noi, ori de câte ori putem, încurajăm oamenii să recurgă la această metodă pentru ajutorarea aproapelui.”
Anul trecut, la spitalul din Baia Mare au avut loc 13 prelevări de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală. Cea de astăzi a fost a cincea prelevare de organe din acest an.
-
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială dacă mănânci des mezeluri05.12.2025, 10:26
-
-
-
-
Senzori de glicemie retrași masiv în 17 țări după raportarea unor decese04.12.2025, 21:19
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Sedativele din îngrijirea paliativă cresc riscul de deces cu 41% la pacienții cu demență
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Cum să eviți efectele rezistenței la antibiotice. De ce tratamentele obișnuite nu mai sunt eficiente
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Padcev, tratamentul aprobat de FDA pentru cancerul de vezică urinară muscular invaziv
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
