BORTEZOMIBUM - prospect
BORTEZOMIBUM - prospect. Acţiune: Antineoplazic inhibitor al proteazomului 26S, cu inhibarea proteolizei şi afectarea homeostaziei la nivelul celulelor canceroase.
BORTEZOMIBUM - prospect
Denumirea comeercială: BORTEGA, BORTEZOMIB, VELCADE, VORTEMYEL
Prezentare: Pulbere pentru soluție injectabilă
Indicații: Monoterapie la pacienţii cu mielom multiplu progresiv care au primit anterior cel puţin un tratament şi care au fost deja supuşi unui transplant de măduvă osoasă sau nu au indicaţie de transplant.
Contraindicații: Hipersensibilitate. Insuficiență hepaică (IH) severă.
Atenție!: Hemograma completă, inclusiv numărul de trombocite, trebuie frecvent monitorizată în timpul tratamentului. Pacienţii care suferă de constipaţie trebuie atent monitorizaţi. Pacienţii trebuie să fie atent monitorizaţi pentru simptome de neuropatie cum sunt senzaţia de arsură, hiperestezia, hipoestezia, parestezia, disconfortul sau durerea neuropatică.
Reacții adverse: Foarte frecvente: trombocitopenie, anemie, neutropenie, scăderea apetitului, neuropatie senzorială periferică, cefalee, parestezii, dispnee, greaţă, diaree, vărsături, constipaţie, erupţii cutanate, mialgii, oboseală, febră. Frevente: herpes zoster, pneumonie, bronşită, sinuzită, nazofaringită, herpes simplex, leucopenie, limfopenie, deshidratare, hiperglicemie, hipokaliemie, insomnie, anxietate, confuzie, depresie, ameţeli (excluzând vertijul), disgeuzie, agravarea neuropatiei periferice, polineuropatie, disestezie, hipoestezie, tremor, vedere înceţoşată, dureri oculare, vertii, hipotensiune arterială (hTA) ortostatică, hTA, flebită, hematoame, epistaxis, dispnee de efort, rinoree, tuse, dureri abdominale, dispepsie, scaune diareice, dureri la nivelul abdomenului superior, flatulenţă, distensie abdominală, sughiţ, ulceraţii bucale, dureri faringolaringiene, stomatită, gură uscată, prurit, eritem, edeme periorbitale, urticarie, erupţii cutanate pruriginoase, hipersudoraţie, piele uscată, eczemă, dureri la nivelul membrelor, crampe musculare, artralgii, dureri osoase, edeme periferice, hipotonie musculară, dureri de spate, dureri musculoscheletice, disurie, slăbiciune, rigiditate musculară, indispoziţie, sindrom influenza-like, edeme periferice, durere, letargie, edem, dureri toracice, astenie, scădere ponderală, creşterea lactatdehidrogenazei plasmatice.
Sedativele din îngrijirea paliativă cresc riscul de deces cu 41% la pacienții cu demență
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
O singură doză te scapă de depresie... 5 ani. Substanța magică anti-depresie
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
De ce aspirina nu e cea mai bună opțiune după o procedură cardiacă
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Medicamentul care prelungește remisia în cancerul capului și gâtului
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
