Pacienți, acces liber la dosarele medicale. Lege promulgată
Modificare la legea pacientului promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis. După publicarea noului act normativ în Monitorul oficial, un pacient va avea dreptul să desemneze o persoană care să aibă...
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (Pl-x 164/13.04.2016). Noul act nnormativ devine Legea nr.347/2018 și va fi publicat, în curând în Monitorul Oficial.
Noua lege are un articol unic care prevede că, după alineatul (1) al articolului 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:
„(2) Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observaţie clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii pacientului cât şi după decesul pacientului, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.”
Ce înseamnă asta pentru pacienți
„Toți pacienții vor beneficia de noi drepturi. Legea adoptată de Camera Deputaților (decizională) pe 28 noiembrie prevede: acces facil și nerestricționat la o altă opinie medicală (chiar și atunci când este vorba de pacienți internați) iar cazurile de malpraxis vor fi mai ușor de soluționar", explică dr. Tudor Ciuhodaru, deputat PSD, unul dintre cei 27 de deputați și senatori inițiatori ai legii.
Concret, explică Tudor Ciuhodaru, noul act normativ însemană că:
1. Pacienții vor putea desemna direct în foaia de observație o persoană care să aibă acces la toate informațiile lor medicale.
2. Desemnarea e gratuită și nu presupune alte acte suplimentare (acte notariale).
3. În baza actelor medicale, persoana desemnată poate cere și o altă opinie medicală (în țară sau străinătate).
4. Pacienții vor putea alege cel mai bun tratament.
5. Și se poate dovedi malpraxisul (chiar și după decesul pacientului).
Tudor Ciuhadaru arată și că „motivele demersului meu legislativ sunt clare:
1. Actuala lege a malpraxisului apără mai mult societățile de asigurare și spitale în detrimentul pacienților.
2. Sub diferite pretexte spitalele refuză (mai ales în caz de deces) accesul la foaia de observație/date medicale (cazul Toni Tecuceanu e celebru și e în discuția forurilor judiciare internaționale) a oricărei rude/persoane dacă nu există alte acte/precizări legale. Până azi malpraxisul se îngropa împreună cu pacientul!
De acum va fi un pic mai bine pentru toți pacienții".
Legea intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
-
Fluctuațiile tensiunii, impact grav asupra creierului30.10.2025, 08:33
-
-
-
-
Sedativele din îngrijirea paliativă cresc riscul de deces cu 41% la pacienții cu demență
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Tratamentul pentru diabetici, impact neașteptat
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Statinele, efect major asupra creierului
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Acest medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Costă cam 1.134 lei
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
