Studenții mediciniști străini au, din nou, acces la „Cantacuzino”
Situația studenților străini de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” care nu au mai avut acces la Institutul „Cantacuzino” a fost rezolvată, după ce protocoalele...
Studenții medicinișt străini și-au reluat activitatea la Insitutul ”Cantcuzino”. Într-un comunicat transmis redacției DC Medical, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară arată că activitatea a fost reluată după ce a fost constatată respectarea protocoalelor încheiate între cele două istituții.
„Vă aducem la cunoștință faptul că situația creată de suspendarea temporară a accesului studenților străini în incinta institutului, a fost rezolvată prin respectarea de către Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București a cerințelor stipulate în protocolul încheiat între cele două instituții.
I.N.C.D.M.M. «Cantacuzino» pune un accent deosebit pe activitatea didactică desfășurată în cadrul acestuia, prin formarea și perfecționarea studenților și a personalului medical, din dorința de a duce mai departe această tradiție de aproape 100 de ani”, se arată în document.
Studenții străini veniți la Medicină în România s-au trezit, la începutul luni martie, că nu mai au acces în laboratoarele Institutului „Cantacuzino”, acolo unde aveau activitate didactică.
Institutul „Cantacuzino” a trecut oficial în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN) în 2017 și are un regim militar, însă există și personal civil.
-
De ce să pui miezul de nucă în apă înainte de consum01.02.2026, 09:00
-
Câtă cafea trebuie să bei ca să faci înfarct31.01.2026, 21:30
-
Alimentele care previn incontinența urinară31.01.2026, 20:30
-
Ce se întâmplă în corpul tău când bei oțet de mere și suc de lămâie31.01.2026, 18:30
-
Studiu despre dieta ketogenică: efecte asupra ficatului și glicemiei31.01.2026, 17:30
