Totul despre al IX-lea congres al UMF „Carol Davila”, cu prof dr Simona RUȚĂ la Interviurile DC MEDICAL
La București, începând de mâine și până sâmbătă seara se va desfășura cel de-al IX-lea Congres al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Timp de aproape trei zile vor fi sute de...
Ediție care se anunță a fi record a Congresului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.
Între 25 și 27 noiembrie, la sediul Facultății de Medicină, vor avea loc sute de simpozioane și prezentări științifice, la care, până în această dimineață, se înscriseseră peste 11.000 de participanți.
Ce presupune această uriașă desfășurare de forțe, cum se vor desfășura lucrările evenimentului și ce aduce nou acest al IX-lea Congres al UMF „Carol Davila” vom afla direct de la președintele comitetului care a organizat manifestarea științifică și educativă, prof dr Simona Ruță, prodecan pentru cercetare științifică de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București.
Prof dr Simona Ruță ne va vorbi despre manifestările speciale și dezbaterile hibrid care vor avea loc la congres, despre câteva dintre studiile medicale care vor fi prezentate în cadrul manifestării, despre condițiile de participare și despre competițiile care vor avea loc.
Interviul va fi transmis LIVE, astăzi, de la ora 11.00, pe canalul de Youtube și pagina de Facebook ale DC Medical.
-
Ce să nu mai bagi niciodată în mașina de spălat vase08.01.2026, 19:02
-
-
De ce să nu bei vin fiert când e frig afară08.01.2026, 15:51
-
-
Vitamina A poate slăbi imunitatea împotriva cancerului08.01.2026, 14:18
EXCLUSIV Cum te protejează vaccinul și antiviralele de gripă. Dr. Adrian Marinescu, informații
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
De ce provoacă statinele dureri musculare
Pacienții oncologici, în pericol. Două medicamente banale provoacă anemie
Terapia care reduce colesterolul cu aproape 50%
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Medicamentul care scade colesterolul cu 60%
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Ce se întâmplă când iei tratamentul pentru diabet pe termen lung
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Alexandru Rogobete: Două tratamente esențiale pentru epilepsia severă intră în premieră în România
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
