Daniel Coriu: avem mare nevoie de vaccinare
Vaccinurile sunt una dintre cele mai importante descoperiri pentru reducerea bolilor.
Vaccinarea este una dintre cele mai importante descoperiri din istoria omenirii, iar programele de vaccinare în masă au avut un impact considerabil în medicina preventivă, contribuind semnificativ la reducerea numărului de boli, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu.
"Programele de vaccinare în masă au avut un impact considerabil în medicina preventivă, contribuind semnificativ la reducerea numărului de cazuri de număr important de boli - difterie, tetanos, tuse convulsivă şi aşa mai departe, dar şi eradicarea unor boli. (...) Avem mare nevoie de vaccinare. Este un beneficiu pentru noi toţi, beneficiu pentru pacienţi, pentru personalul medical, dar şi pentru comunitate. Trebuie să luptăm cu toţii să existe acces nelimitat la vaccin, indiferent care ar fi el, şi la aceste programe de vaccinare", a punctat medicul.
El a mai arătat că există foarte multe proiecte de cercetare pentru a dezvolta noi vaccinuri.
"Pentru pacienţii noştri hemoto-oncologici folosim vaccinarea, recomandăm larg vaccinarea. Vaccinarea antigripală este obligatorie pentru aproape toţi pacienţii", a subliniat Coriu, citează Agerpres.
-
-
Cum îți poate dezvălui vocea cât de repede și cât de bine îmbătrânești01.10.2026, 17:28
-
-
-
Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală
Vaccinul care ar putea proteja inima. Poate reduce riscul de infarct
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
Vaccinurile care te pot feri de gripă, COVID-19 și RSV. Ce trebuie să știi înainte de sezonul rece
EXCLUSIV Avem vaccinul anti-cancer și e GRATUIT! De ce NU îl folosim? Dr. Radu Vlădăreanu: Rezolvare 100%
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Dr. Sandra Alexiu: Vaccinarea nu mai este doar pentru copii, este protecția adaptată fiecărui risc
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Un vaccin are rezultate promițătoare împotriva cancerului pancreatic
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Vaccinurile nu vor mai conține mercur! SUA elimină tiomersalul din vaccinuri
Alexandru Rogobete, anunț despre vaccinarea antigripală
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinul anti-COVID, esențial. Cine ar trebui să se vaccineze anual
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
