Locul în care nu mai este pandemie: 85% dintre cetățeni sunt vaccinați
O insulă din Oceanul Atlantic este pe punctul de a obține imunitate de grup după ce 85% dintre localnici s-au vaccinat deja cu a doua doză împotriva COVID-19.
Insula Corvo aparţine de arhipelagul Azore, care din punct de vedere administrativ este deţinut de Portugalia.
Mica insulă găzduieşte aproximativ 400 de persoane și a raportat un singur caz de coronavirus de la începutul pandemiei.
Singurul medic de pe insulă susţine, după ce a vaccinat cea mai mare parte a populaţiei împotriva COVID-19, că în curând rezidenţii vor atinge imunitatea de grup, arată surse citate de Digi 24.
„Există o atmosferă de sărbătoare în Corvo. În curând toată populaţia va fi vaccinată, iar marea majoritate a locuitorilor insulei ar putea deveni imuni până la sfârşitul lunii. De acum, ne vom simţi în siguranţă”, a declarat dr. Antonio Salgado.
Corvo este cea mai mică insulă din arhipelagul Azore, iar vineri s-a încheiat vaccinarea a 322 de persoane cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19. Aceasta reprezintă aproximativ 85% din populaţia insulei.
Imunitatea de grup se obţine atunci când un număr important de oameni dintr-o populaţie au organismul suficient de puternic încât să răspundă eficient unei infecţii prin stoparea răspândirii acesteia.
Experţii susţin că fenomenul se produce atunci când între 50% şi 70% dintr-o populaţie obţin imunitatea prin vaccinare.
-
Chirurgia robotică de șold și genunchi nu reduce riscul de reintervenție01.10.2026, 23:40
-
-
-
-
Când trebuie să faci vaccinul antigripal ca să fii protejat toată iarna. Noile recomandări ale specialiștilor pentru sezonul 2026–2027
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Un nou vaccin ar putea ține infecțiile fungice la distanță fără să afecteze microbiomul
EXCLUSIV Tehnologia din spatele vaccinului anti-COVID, refolosită de urgență pentru Ebola. Dr. Ion Ștefan: Există antivirale care au funcționat
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
De ce noul vaccin antigripal cu ARNm este mai eficient? Poate recunoaște mai multe tulpini de virus
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Vaccinul Epigraph, pas major spre imunizarea universală împotriva gripei umane, porcine și aviare
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
EXCLUSIV Vaccinarea antigripală 2025: ghid complet pentru copii, părinți și personal medical
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
EXCLUSIV Prof. dr. Emilian Popovici: Educația și transparența, esențiale pentru combaterea scepticismului față de vaccinuri
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență, arată un studiu recent
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
EMA a aprobat vaccinul pneumococic Capvaxive
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Ce vaccin ar trebui să își facă neapărat persoanele pasionate de vânătoare și drumeții
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
