Scandal flyer anti-vaccin. Reacția medicului care apare în afiș
Medicul care apare în flyerul anti-vaccin falsificat este Daniela Ștefănescu, medic de familie cu peste 30 de ani în îngrijirea copiilor. Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, medicul...
Redăm mesajul dr. Daniela Ștefănescu:
„Sunt un medic de familie cu o experiență de peste 30 de ani în îngrijirea copiilor. Am crescut câteva generații de copii, asfel încât astăzi am în îngrijire copiii celor pe care i-am vaccinat, tratat și crescut la început de carieră.
Cred în vaccinare și sunt conștientă că prin vaccinare am salvat zeci de vieți ale micilor mei pacienți, care altfel ar fi fost condamnați să se îmbolnăvească de boli grave ce pot fi prevenite prin intermediul vaccinurilor.
În urmă cu doi ani am acceptat să particip la o campanie OMS/UNICEF, unde mi-am dat acordul pentru folosirea unor imagini din activitatea de vaccinare de la cabinetul meu. Constat cu stupoare că astăzi imaginea mea din campania OMS apare fără acordul meu, pe rețelele de socializare, într-un mesaj anti-vaccinare, care este distribuit sub formă de pliant în cutiile poștale ale cetățenilor.
Voi sesiza organele abilitate privind utilizarea imaginii mele în mod ilegal.”
Virusul sincițial respirator: infecții respiratorii la copii, complicații la vârstnici
De la ce vârstă se face testul Babeş-Papanicolau: "Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin"
Ministerul Sănătății extinde accesul la vaccinul HPV de la 1 octombrie: gratuit pentru tineri, compensat pentru femei
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
EXCLUSIV Leacul care previne gripa
Vaccinul antigripal, impact asupra creierului. Ce trebuie să știe vârstnicii
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
De ce noul vaccin antigripal cu ARNm este mai eficient? Poate recunoaște mai multe tulpini de virus
Vaccinul care șterge cancerul. Se adaptează fiecărui pacient în parte
Vaccinul împotriva streptococului A, tot mai aproape de testare
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce sunt atât de mulți copii nevaccinați în România. Miturile care îi țin departe
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
A fost creat primul vaccin din lume cu ajutorul inteligenței artificiale
Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală înainte de sezonul rece. Cine beneficiază de vaccin gratuit
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Vaccinul anti-COVID, impact semnificativ asupra organelor. Ce s-a descoperit abia acum
Vaccinul anti-HIV care ar putea schimba totul. Primele teste pe oameni dau rezultate uimitoare!
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
