EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Vaccinul produs de AstraZeneca va fi utilizat în Franța și la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, dar nu mai în vârstă de 75 de ani.
În Franţa, utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID -19 va fi extinsă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 de ani şi care prezintă comorbidităţi, a declarat luni seara ministrul Sănătăţii, Olivier Véran.
''De acum înainte persoanele cu vârsta de 50 de ani şi peste, inclusiv 65-75 de ani'', care suferă de '' ceea ce se numeşte comorbidităţi, fragilităţi'' vor putea ''să se vaccineze cu AstraZeneca'', la ''medicul curant, în spitalul care îi monitorizează'' sau ''în câteva zile în farmacie'', a precizat ministrul Véran la postul public de televiziune France 2. Cei cu vârsta de 75 de ani şi peste vor continua să fie vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna în centrul de vaccinare, a adăugat el, potrivit unor surse citate de Agerpres.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.