EXCLUSIV Dr Radu Stoica: bolnavii gravi de COVID-19 ar trebui tratați în spitale pluridisciplinare
Medicul Radu Stoica, a afirmat la emisiunea Academia de Sănătate că bolnavii de COVID-19 în stare gravă ar trebui tratați într-un spital pluridisciplinar.
Medicul Radu Stoica, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Institutului Marius Nasta din București, a declarat că bolnavii de COVID-19 în formă gravă ar trebui să fie tratați într-un spital pluridisciplinar întrucât ”majoritatea lor au disfuncții multiple de organe”. Sau, mai amintea acesta, ”trebuie făcute circuite speciale într-un spital care să poată face față tuturor problemelor pe care le ridică” pacienții cu comorbidități suferinzi de COVID-19.
La secția de Terapie Intensivă a Institutului amintit au ajuns 8-10 pacienți cu COVID-19 în formă gravă. ”Niciunul dintre aceștia nu a fost bolnav tânăr sau fără comorbidități și, în general, au fost bolnavi - unii aveau neoplazie, trei sferturi aveau diabet, hipertensiune; ceea ce se remarcă în toată literatura că înrăutățesc pronosticul”, afirmă doctorul Stoica. Acesta a mai precizat că mortalitatea din rândul pacienților care suferă de COVID-19 în formă gravă și se află la Terapie Intensivă este foarte mare nu numai în țară, ci și în străinătate.
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Inovație în Cardiologie. Dr. Dumitrescu: Practică, soluții aplicabile și complicații. Dr. Costache: Tehnologii robotice
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, despre capcanele climatice și urbane care extind sezonul alergiilor
EXCLUSIV Cum se împart banii în sănătate. Conf. dr. Adrian Pană, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Orchestra Medicilor din București, tradiție care transformă pasiunea în artă simfonică. Dr. Mircea Penescu: Impresionantă
EXCLUSIV Burnout în spitale. Prof. dr. Irinel Popescu, despre tradiția efortului dus la extrem în medicină: Chiar și cu ore de odihnă nu recuperăm
EXCLUSIV Pneumonia și rujeola ucid copii în România din cauza vaccinării scăzute. Prof. dr. Doina Pleșca: Este ciudat pentru o țară europeană
EXCLUSIV Alergiile provocate de plante, tot mai recunoscute în România. Simptomele care trimit pacienții la medic
EXCLUSIV De ce sunt arătate femeile cu degetul. Dr. Andreas Vythoulkas: Trebuie să ne descurcăm!
EXCLUSIV Adevărul despre riscul de Alzheimer. Prof. dr. Gabriel Prada: Forme și grade de severitate diferite
EXCLUSIV Chirurgia bariatrică și în cancer. Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
EXCLUSIV Ce se întâmplă dacă un pasager infectat cu hantavirus urcă în avion? Prof. dr. Simin Aysel Florescu, clarificări
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV Dezinformare medicală în online. Monica Cercelescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Cum se pune diagnosticul de infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas: Lucrurile sunt împărțite
EXCLUSIV Vaccinarea cardiacilor și a bolnavilor cronici, esențială. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: Indicație majoră
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
