Durere cervicală. 5 trucuri să scapi de durerea de ceafă și cap. Trucul genial cu compresa

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Durere cervicala - Foto: Freepick @kjpargeter
Durere cervicala - Foto: Freepick @kjpargeter

Iată 5 sfaturi utile pentru a scăpa de durerea în zona cervicală, durerea de ceafă și cap.

Durerea cervicală este foarte răspândită în rândul oamenilor, fiind atribuită unei deficiențe posturale locale, dar mai ales unei deficiențe de suport muscular. Statul la birou, timp îndelungat, dar mai ales incorect, utilizarea dispozitivelor electronice, precum și lipsa de activitate fizică sunt dintre cauzele care duc la aceste dureri.

Discopatia cervicală poate fi cea mai frecventă cauză a durerii cervicale, fiind cauzată de o anomalie a unuia sau mai multor discuri, pernele care se află între oasele gâtului, adică vertebre. Atunci când un disc este deteriorat, de obicei din cauza uzurii sau a herniei de disc, poate duce la dureri de gât din cauza inflamației sau a spasmelor musculare. În cazurile severe, pot apărea dureri și amorțeală în brațe din cauza iritației nervilor sau a deteriorării prin ciupirea unui nerv.

În timp ce analgezicele, fizioterapia, tracțiunea gâtului și, în ultimă instanță, intervenția chirurgicală, pot ajuta la ameliorarea durerii de gât cauzate de discopatia cervicală, există și remedii naturiste, de făcut acasă, pe care le puteți folosi pentru a ușura durerea și a accelera procesul de vindecare.

Iată 5 sfaturi utile pentru a scăpa de durerea în zona cervicală

Ce se întâmplă când bei cacao cu lapte sau ciocolată caldă. Marele pericol de care n-ai știut și tipul de cancer pe care riști să-l faci

1. Luați-o ușor

Dacă sunteți ca majoritatea oamenilor, probabil că aveți o viață ocupată și agitată. Dar dacă trăiești cu discopatie cervicală și ai dureri crescute la nivelul gâtului, este important să o lași mai moale temporar cu activitățile intense.

În timp ce vă odihniți, găsiți o poziție confortabil, una care să vă provoace cât mai puține dureri de gât.

Puteți plasa un prosop rulat sau o pernă sub gât pentru a vă ajuta să vă mențineți gâtul într-o poziție neutră. Odihna nu înseamnă însă să te târăști în pat și să rămâi perfect nemișcat.

Statul imobilizat mai mult de o zi sau două poate fi, de fapt, dăunător, deoarece poate decondiționa mușchii care vă susțin gâtul și poate crește durerea de gât pe termen lung. În timp ce gâtul se vindecă, ajustați-vă nivelul de activitate la ceea ce puteți suporta confortabil. Pe măsură ce vă îmbunătățiți, creșteți treptat nivelul de activitate înapoi la normal, potrivit WebMD.

2. Rece sau cald. Ce compresă poți aplica

Oamenii se confruntă adesea cu enigma cald sau rece și nu știu pe care dintre ele să o folosească.

În general, recomandarea este de a folosi gheață în primele 24 până la 48 de ore după o accidentare, de exemplu, pentru a reduce umflarea, urmată de căldură pentru a slăbi mușchii și a îmbunătăți rigiditatea.

Dar, în cazul discopatiei cervicale, nici căldura, nici frigul nu vor pătrunde suficient de adânc pentru a ameliora efectiv inflamația, așa că o puteți folosiți pe oricare dintre ele pentru a vă simți un pic mai bine.

Indiferent dacă alegeți frigul sau căldura, mențineți-le doar pentru aproximativ 20 de minute, urmate de o pauză de 40 de minute. Înfășurați sursa de gheață sau de căldură într-un prosop și nu puneți niciodată compresa direct pe piele.

3. Întindeți-vă

Practicați exerciții de întindere pentru a ușura durerea de gât și pentru a vă îmbunătăți flexibilitatea.

Cel mai bine este să efectuați aceste exerciții după ce ați încălzit mușchii cu un duș, o baie sau un prosop cald.

Iată câteva întinderi simple pentru discopatie cervicală pe care le puteți face acasă:

1) Întoarceți încet capul spre stânga. Cu mâna stângă, aplicați o tensiune foarte ușoară pe bărbie, astfel încât capul să se întoarcă puțin mai mult. Țineți timp de 20 de secunde și întoarceți capul încet în centru. Repetați pe partea dreaptă.

2) Înclinați-vă capul spre stânga și încercați să vă atingeți urechea stângă de umăr. Cu mâna stângă, aplicați o presiune ușoară pe tâmplă. Țineți timp de 20 de secunde și repetați pe partea dreaptă.

3) Îndoiți capul înainte și încercați să atingeți bărbia de piept. Relaxați-vă umerii în timp ce faceți acest lucru. Țineți timp de 20 de secunde și repetați.

4) Întindeți-vă pe spate, cu genunchii îndoiți și o pernă sub cap și gât pentru sprijin. Dă ușor din cap înainte, ca și cum ai spune "da". Mențineți poziția timp de 10 secunde și apoi relaxați-vă. Repetați de 10 ori.

Dacă simțiți un disconfort semnificativ cu oricare dintre aceste întinderi, opriți-vă imediat.

4. Mișcați-vă

Cercetările arată că exercițiile fizice sunt o modalitate eficientă de a trata durerile de gât. Potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Medical Association, femeile cu dureri cronice de gât care au efectuat exerciții de forță și rezistență folosind benzi de rezistență și greutăți ușoare și-au redus semnificativ durerea de gât și dizabilitatea.

De asemenea, este important să vă mențineți activi în general. 30 de minute de exerciții aerobice (mersul pe jos, mersul pe bicicletă, înotul) în fiecare zi vă pot menține mușchii spatelui puternici. Iar fluxul sanguin îmbunătățit de la exercițiile fizice vă poate hrăni coloana vertebrală, ajutând-o să o mențină sănătoasă.

6 reguli de aur pentru un somn odihnitor. Câte GRADE trebuie să avem și ce NU ar trebui să mai existe în dormitor: Multă lume crede că e bine, dar NU

5. Grijă la poziție

Postura proastă este un contributor major la durerile de gât. Gândiți-vă la postura pe care o aveți de fiecare dată când stați jos, în picioare sau ridicați greutăți.

Încercați întotdeauna să vă mențineți capul și gâtul drepte și asigurați-vă că spatele este susținut.

Atunci când stați la birou, laptopul sau calculatorul ar trebui să fie la nivelul ochilor și scaunul ar trebui să vă atingă spatele. Mouse-ul ar trebui să fie poziționat suficient de jos, astfel încât să nu trebuiască să vă întindeți în permanență după el.

Când mergeți să ridicați ceva, nu vă aplecați în față. În schimb, îndoiți-vă genunchii și păstrați-vă spatele drept, ceea ce vă va ajuta să vă protejați împotriva durerilor lombare, potrivit aceleiași surse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel