Eric Dane, mărturii cutremurătoare despre lupta cu boala incurabilă: Lupt cât pot de mult

Eric Dane, cunoscutul actor din Anatomia lui Gray, vorbește deschis despre lupta cu boala incurabilă care îi marchează fiecare zi.
Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolul său din Anatomia lui Grey a făcut publică lupta sa cu scleroza laterală amiotrofică (ALS), o boală neurodegenerativă care îi afectează funcțiile musculare voluntare. La două luni după ce a anunțat diagnosticul, Dane a povestit un moment cutremurător petrecut recent, care i-a arătat severitatea bolii.
"Am realizat că nu pot înota"
Într-un interviu acordat emisiunii "Good Morning America" pe 16 iunie, Eric Dane a descris clipa în care a sărit în ocean și a înțeles că nu mai are puterea să se întoarcă singur la barcă.
"Când am sărit în ocean în acea zi și mi-am dat seama că nu pot să înot, să-mi generez suficientă putere ca să mă întorc la barcă, m-am gândit "Doamne, nu sunt în siguranță în apă". Una dintre fiicele mele a trebuit să mă ajute să mă întorc.
Am plâns în hohote, așa că m-am asigurat că ea s-a întors în apă cu prietena ei și au continuat snorkelingul cu ghidul, dar eu eram pur și simplu cu inima frântă" , a mărturisit actorul, potrivit NBC Los Angeles.
Eric Dane, mărturii cutremurătoare despre lupta cu boala incurabilă: Lupt cât pot de mult - FOTO: Captură YouTube@Entertainment Tonight
Viața cotidiană după diagnostic
Eric Dane, tatăl a două fiice, Billie (15 ani) și Georgia (13 ani), cu soția sa Rebecca Gayheart, a recunoscut că ALS îl afectează profund, mai ales că a pierdut deja funcția mâinii dominante, iar în prezent începe să piardă funcția și în cealaltă mână.
"Mă gândesc la boală în fiecare zi," a spus actorul în lacrimi.
El a subliniat sprijinul important primit din partea soției sale, care în martie a decis să renunțe la divorț.
"Vorbeam cu ea în fiecare zi. Am reușit să fim prieteni mai buni și părinți mai buni. Ea este probabil cea mai mare susținătoare a mea. Mă sprijin pe ea" a mărturisit Dane.
Lupta cu scleroza
În ciuda faptului că ALS este o boală incurabilă, actorul își păstrează optimismul și determinarea de a trăi viața la maximum.
"Nu cred că acesta este sfârșitul poveștii mele. Pur și simplu nu simt în sufletul meu că este sfârșitul meu. Lupt cât pot de mult. Sunt multe lucruri care nu depind de mine" , a spus el.
Printre obiectivele sale simple pentru viitor, Dane își dorește să petreacă timp alături de familie și să mai lucreze, atât cât îi va permite starea de sănătate.
"Tot ce vreau să fac este să stau cu familia mea. Și să muncesc puțin, dacă pot", a încheiat el.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Medicament împotriva bolii hepatice grase. Dreptul la îngrijirea medicală, limitat
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Ion Iliescu, în stare fizică precară
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Îngrijorări privind siguranța unor medicamente și mișcări importante în industria farmaceutică
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale.
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Concedii medicale pentru vacanțe. Ministrul Sănătății declanșează controale dure în toată țara
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Coloranții alimentari, eliminați. SUA oprește finanțarea alianței globale pentru vaccinuri Gavi
Elena Udrea, operată de urgență. Ce diagnostic a primit
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Reguli actualizate pentru acordarea concediilor medicale: responsabilități pentru medici, pacienți și angajatori
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.
Berlinul se pregătește pentru război. Plan secret pentru spitale în caz de conflict militar
Ce mănâncă un pacient în România
Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.