EXCLUSIV Există vaccin pentru boala lui Jens Stoltenberg, diagnosticat cu Zona Zoster. Cătănaș: Dacă imunitatea scade, virusul se reactivează! E foarte dureroasă

Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu o boală care are vaccin. Vaccinul contra Zona Zoster este recomandat tuturor vârstnicilor. Ce spune medicul Daniela Cătănaș, despre această...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu zona zoster şi va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România, a anunţat joi un oficial al Alianţei Nord-Atlantice, transmite Reuters.
Zona Zoster, boala de care suferă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, poate provoca orbire și surditate, în cazuri rare. Persoanele în vârstă și cele cu imunitatea scăzută sunt cele mai afectate.
FOTO: Facebook Jens Stoltenberg
Există vaccin pentru zona zoster, recomandat tuturor vârstnicilor
Există un vaccin împotriva zonei Zoster. Acesta este fabricat dintr-o formă slăbită a virusului varicelo-zosterian și poate inhiba reactivarea virusului prezent latent în organism, putând astfel preveni apariția herpesului zoster și a nevralgiei post-herpetice (durere de lungă durată).
”CDC recomandă o singură doză de Zostavax (vaccine zoster) pentru persoanele cu vârsta de 60 de ani sau mai mult, indiferent dacă persoana a raportat sau nu un episod anterior de herpes zoster (zona zoster).
Persoanele cu afecțiuni medicale cronice pot fi vaccinate, cu excepția cazului în care există o contraindicație sau o precauție pentru starea lor. Zostavax este un vaccin împotriva virusului viu.
Acesta poate fi administrat concomitent cu toate celelalte vaccinuri vii și inactivate, inclusiv cele recomandate în mod obișnuit persoanelor cu vârsta de 60 de ani și peste, cum ar fi vaccinurile gripale și pneumococice”, arată CDC.
Atunci când se vaccinează persoanele cu vârsta de 60 de ani sau mai mult, nu este necesar să se verifice dacă există antecedente de infecție cu varicelă (varicelă) sau să se efectueze teste de laborator pentru dovezi serologice ale infecției anterioare cu varicelă. Chiar dacă o persoană raportează că nu a avut varicelă, poate primi în continuare vaccinul herpes zoster.
CDC nu recomandă vaccinarea de rutină
Zostavax este aprobat de FDA pentru persoanele cu vârsta de 50 de ani și mai în vârstă. Cu toate acestea, CDC nu recomandă utilizarea de rutină a acestui vaccin la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani. Furnizorii de servicii medicale care iau în considerare vaccinul herpes zoster pentru anumite persoane din categoriile de vârstă ar trebui să discute riscurile și beneficiile vaccinării cu pacienții lor.
”Deși vaccinul are eficacitate pe termen scurt, nu au existat studii pe termen lung privind protecția vaccinului în această grupă de vârstă. La adulții vaccinați la vârsta de 60 de ani sau mai mult, eficacitatea vaccinului scade în primii 5 ani de la vaccinare, iar protecția după 5 ani este incertă; prin urmare, adulții care primesc vaccinul înainte de vârsta de 60 de ani ar putea să nu fie protejați atunci când riscurile lor pentru herpes zoster și complicațiile sale sunt cele mai mari”, mai notează CDC.
Efecte adverse
După administrare, poate fi resimțită doar o ușoară durere la locul injectării. Simptomele ușoare care pot apărea includ următoarele:
- Prurit
- Inflamare
- Durerea la locul injectării
- Dureri de cap
- Durere la nivelul extremităților
- Eritem
Vaccinul anti-zosterian, dorit și în România
Medicul Doina Azoicăi a precizat că există un vaccin pe care comunitatea medicală și-l dorește și în România, este vorba de vaccinul anti-zosterian, mai ales în contextul în care foarte multe persoane fac infecția varicelică, iar odată cu scăderea imunității se produce o reactivare a virusului ce produce Zona Zoster.
”Iar alte vaccinuri, sigur că peste vârsta de 50 de ani, dar din păcate nu îl avem în România și încercăm să facem posibil să fie și în România, vaccinul anti-zosterian, anti Zona Zoster.
Sunt multe persoane care fac infecția varicelică, în copilărie sau în tinerețe, iar în momentul în care apare îmbătrânirea sau fenomenul de scădere a imunității se poate produce această reactivare a virusului latent, cu care am făcut infecția varicelică și se produce Zona Zoster, se declanșează Zona Zoster care este îngrozitoare pentru că generează dureri foarte mari și sunt recurente.
De aceea, acest vaccin, la persoane de peste 50 de ani, care nu au niște contraindicații absolute poate fi făcut. Deocamdată în România nu este, dar recomandarea există în ghidurile internaționale”, a completat Doina Azoicăi această schemă de vaccinare pentru adulți.
Ce este zona Zoster. Daniela Cătănaș, declarații pentru DC Medical
Medicul dermatolog Daniela Cătănaș a explicat în exclusivitate pentru DC Medical cum apare zona Zoster. Practic, este vorba de un sistem imunitar scăzut.
”Boala este dată de un virus. Este virusul varicelo-zosterian. Există un vaccin pe care îl dăm la copii, pentru varicelă. Mai puțin se recomandă pentru adulți, pentru că o dată ce am făcut boala, virusul rămâne în corp și se reactivează.
Vaccinul îl fac copiii ca să nu mai facă boala. Virusul rămâne în corpul uman, de obicei la nivelul ganglionilor și se reactivează prin scăderea imunității. Imunitatea nostră ține virusul sub control. Dacă imunitatea noastră scade, se reactivează virusulul.
Virusul scapă de sub controlul imunitar. Bătrânii sunt susceptibili sau orice altă persoană care a trecut printr-o boală mai grea, mai solicitantă în care imunitatea noastră a scăzut, este posibil că dacă am făcut varicelă să se activeze virusul”, a explicat pentru DC Medical, medicul dermatolog Daniela Cătănaș.
Zona Zoster, o boală dureroasă
Zona Zoster este o boală dureroasă, însă se vindecă în câteva săptămâni.
”Zona Zoster poate fi și foarte severă. Depinde cât de afectată este zona în care apare. Este reversibilă. Doar că este foarte dureroasă pe zona respectivă. Durerile pot fi timp îndelungat și pot deveni cronice.
Pentru unii pacienți este chiar o problemă partea aceasta pentru că se tratează foarte greu durerea. Este o durere neurologică. Se vindecă cam în 2-3 săptămâni leziunile de piele”, a mai precizat medicul.
Stoltenberg a fost testat pozitiv la COVID-19 la jumătatea lunii mai
''Secretarul general va desfăşura vizita sa planificată în Germania (şi România) de la distanţă şi nu în persoană. El a fost diagnosticat cu zona zoster, ceea ce se poate întâmpla după COVID-19, şi lucrează de acasă'', a declarat pentru Reuters reprezentantul NATO.
Stoltenberg a fost testat pozitiv la COVID-19 la jumătatea lunii mai. La acea dată, el a avut simptome uşoare şi a lucrat de acasă, potrivit unui purtător de cuvânt al NATO.
Jens Stoltenberg urma să se întâlnească joi, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz şi să participe vineri, la Palatul Cotroceni, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9).
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
Inovația farma în comunism. Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb: Nu se încuraja diferența de opinii
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Cât costă medicamentele în România. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Nivel minim
Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
Accesul echitabil la servicii medicale, o problemă de sistem. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Există angajamentul de a crește finanțarea
Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
Trucul care te scapă de mirosul de prăjeală după ce ai gătit
Acest truc te scapă instantaneu de mirosul de prăjeală din casă.