George Buhnici, analizat de psihiatru: Cine-i învață să fie măgari? Valul de revoltă, un vag damf de contra-feminism radical. De parcă până ieri trăiam într-o societate cumințică

George Buhnici - Foto: Facebook George Buhnici / Facebook Gabriel Diaconu
George Buhnici - Foto: Facebook George Buhnici / Facebook Gabriel Diaconu

Declarațiile lui George Buhnici au fost comentate de un medic psihiatru. Ce spune medicul Gabriel Diaconu în urma jignirilor aduse de către George Buhnici femeilor.

George Buhnici a stârnit un val de controverse, după ce a avut o părere tranșantă despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie "cu celulită şi vergeturi". 

"Mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici. Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.  Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală", a spus George Buhnici. 

"Șanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră. Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?", a mai spus George Buhnici. 

Mai mult despre declarațiile lui George Buhnici, VEZI AICI

 

Ana Măiță, replică pentru George Buhnici: În viziunea lui, cel mai mare compliment pe care i-l poți face unei femei este să-i spui că arată ca o minoră

Gabriel Diaconu, după declarațiile lui George Buhnici

 

"Românii își iubesc sincer mama, mai ales în copilărie.

Valul de reacții, revoltă, dezgust, indignare și caterincă la adresa infamului Buhnici a parfumat atmosfera de caniculă cu un vag damf de contra-feminism radical. De parcă până mai ieri am fi trăit într-o societate moderată, cumințică, echilibrată emoțional, unde femeile să nu fie tratate, prea des, doar un rang mai sus de ovine, suine, taurine, respectiv copiii să-și iubească mamele, mai ales în copilărie.

După care, la vârstă adultă, să-și trateze partenerele de parcă le-ar fi cumpărat din shop la reducere. Respectiv fetele, dacă devin astfel de tați, ca pe prințese.

Acesta e misterul alchimic. Întrebarea e cine-i învață pe băiețeii de azi să fie măgarii de mai târziu?

Prima ipoteză e că, undeva în genune, are loc un ciudat ritual de inițiere între bărbați, unde deodată gena asta paleolitică, să-i spunem Fred și Barney, e zgâriată cu lama și, brusc hormonalizați, intră mânjii într-o goană pe drum, pe șes, încolo pe cărare, proces în care umilesc, maltratează, molestează și mânjesc cu jeg tot ce prind. E o ipoteză care a fost deja perlaborată în psihologie, și se numește ”teoria învățării sociale a agresivității” a lui Albert Bandura.

Profesioniștii care petrec timp în cabinet cu bărbați care-și bat nevestele îți vor spune că relația acestora cu mamele a fost viciată, relația cu tatăl coruptă, pervertită, iar introducerea lor în lumea atașamentului emoțional făcută, pe cale de consecință, țăndări, astfel că de mici sexualizează relațiile pe care le au, respectiv le depersonalizează.

Pentru cei obosiți de vocabularul tehnic, sper că ”sexualizarea” relațiilor nu lasă vreo umbră de dubiu.

Cât despre ”depersonalizează”, mă refer aici la faptul că, în relația cu o altă ființă vie, omul n-are empatie. Nu vede efectul și consecințele atitudinilor lui. Drept urmare poți depersonaliza relația cu femeia, cu copilul, cu pisica sau cu hamsterul. Locul unde se petrece catastrofa e, așadar, în copilărie. Desprinși din sânul familiei disfuncționale, loc de traumă, durere, nesiguranță și privațiuni, omul caută să fugă, să-și găsească un rost, dar groaza de singurătate îl predispune la diverse greșeli, dar și un habitat al fantasmelor, fanteziilor unde continuă să caute ce-a pierdut. Mai exact copilăria.

Bunul meu prieten Alin Leș a făcut, pe această temă, un doctorat absolut epocal, în care explorează fantasma violului la român. Dincolo de fixațiile orale, anale ale românului, elementul castrare, frică de abandon respectiv pedofilie / pederastie e prezent, și conturează un context cultural pentru comportamentul multor bărbați din arealul nostru. Alături de frică. Alături de ignoranță.

Sexul, intimitatea la persoane ”minore” sunt lucruri care fac parte din tăcerea complice a lumii în care trăim. Noi credem că sexualitatea e o achiziție cam ca permisul de condus auto. Dar ne înșelăm amarnic.

În loc să-i educăm pe copii, îi amenințăm. În loc să le oferim informații, îi îndopăm cu dogmă și doctrină, de obicei izvorâte din imaginația bolnavă a unor bărbați (!) care citează dintr-o carte de mituri, povești și zicători (!), în marte parte pe marginea conceptului de pedeapsă, și păcat. Nicidecum respect, cunoaștere reciprocă, explorarea corpului, integrarea angoaselor și rezolvarea complexelor.

Medic, mesaj tranșant pentru George Buhnici: Te-aș lua într-o maternitate. Te-aș lua într-o secție ATI să vezi cum se roagă un bărbat adevărat pentru soția lui cu boli și cicatrici

"Mult zgomot pentru nimic, din păcate, rămâne după aceste 48 de ore de extorsiune a unui degajament. Pedepsirea exemplară a nătântocului nu va fi predată la ora de gramatică"

 

Ce se întâmplă când tragi linie sub cele de deasupra? Ai o minimă explicație etio-patogenică a diverselor eructații, de obicei slobozite de bărbați asupra femeilor, convinși fiind ei nevoie-mare că și lor le place asta, doar că nu vor s-o recunoască. N-ar fi un experiment fain dacă, măcar pentru o zi, am inversa rolurile? Dacă am lua un bărbat alandala pe care să-l trimitem pe-un trotuar al vieții unde, la fiecare semafor, să-l fluiere din mașină diverse gagici, să-i zică de la aprozar o balșoi muiere ce i-ar face de l-ar prinde, eventual să-l mai și pipăie la lift o cetățeancă mai la asfințit de viață, așa, dar încă verde în cuget și simțiri. Fapt este că e mizerabil, în bună parte, cum se poartă lumea.

Spune un dicton că poți recunoaște gradul de civilizație al unui popor funcție de cum se poartă cu copiii, bătrânii, femeile și deținuții.

Categoriile au toate, în comun, același domeniu de vulnerabilitate: gradul scăzut de libertate, și dependența de o autoritate. Dar în acest clasor al celor defavorizați femeile n-au ce să caute, deși iată-le, acolo sunt. Pentru că sunt otova, oameni, cetățeni cu drept egal, și drept urmare misoginia și sexismul n-au ce să mai caute în conversație. Că ele persistă, polemic și conversațional e un reces, o relicvă, un atavism, umbra unui trecut nedemn să fie menționat.

Acel trecut pe care îl tot plâng oamenii pe la doctor, în terapie, în confesional. Un trecut sumbru, care-ți ridică părul pe mâini și pe spinare când femeia din fața ta îți spune despre cum a atins-o, cum a bruscat-o, cum a forțat-o, cum a siluit-o un oarecare. Un trecut în care i-a fost groază să vorbească, să spună cuiva (inclusiv altor femei), sau dacă s-a dus cumva în fața unei persoane de autoritate a fost luată la mișto, persiflată, umilită din nou, și aruncată pe ușă afară de cele mai multe ori.

Un astfel de trecut mă îndrituiește, uneori, să-mi imaginez gardul, parul și urmările dacă cineva i-ar face ceva fetei mele, sau soției mele. Doar că revanșismul n-are ce să caute în discursul public. Este pentru acest motiv că afirm, mai sus, că un ultra-feminism radicalizat, simetric ostil, nu-mi pare o soluție bună.

Apropos, dintr-un astfel de revanșism aflăm că există mame care-și oropsesc fiicele, respectiv își învață băieții cum să se poarte mizerabil, mai târziu, cu femeile pe care le iau, sau le au, în relație. Să nu uităm, totuși, că există un arhetip al ”soacrei” pervaziv prin istorie, cultură și civilizație, sau ce se întâmplă când citești mitul lui Oedip din sens invers.

Mult zgomot pentru nimic, din păcate, rămâne după aceste 48 de ore de extorsiune a unui degajament. Pedepsirea exemplară a nătântocului nu va fi predată la ora de gramatică a sexelor, ba chiar se adaugă, nefast, la prăpastia conversației. Pesemne că (încă) nu putem, nu ne pricepem mai bine, mai mult, mai cumsecade. Doar lacrimi, histrionisme și patetism. Succint, doar neputință", a descris medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel