Înălțimea, indicator de obezitate la copii
Copiii care sunt relativ înalți pentru vârsta lor au un risc mai mare de a dezvolta obezitate, susține un studiu.
Cercetătorii au observat în urma analizării datelor a 2,8 milioane de copii, examinați inițial între 2 și 13 ani, că acei copiii mai înalți pentru vârsta lor aveau mai multe șanse să aibă un indice de masă corporală mai mare decât copiii mai mici. Potrivit analizei, dacă printre cei mai slabi copii la început, prevalența obezității la cel de-al doilea examen a fost de 5 ori mai mare la copiii mai înalți decât la copiii mai mici (3,1% față de 0,6%).
Asocierea dintre înălțimea cea mai mare și obezitatea la cel de-a doua consultație a fost cea mai puternică la copiii care au fost examinați inițial când erau mai mici de 7 ani. ”Întrucât aproximativ jumătate din această asociere este independentă de indicele de masă corporală inițială a copilului, utilizarea înălțimii poate fi o modalitate simplă de a clasifica mai exact care copii vor deveni obezi”, susțin specialiștii, într-un comunicat.
Studiul, AICI.
3 trucuri-cheie pentru ca bebelușul tău să doarmă mai bine
Lumina ambientală, somnul din timpul zilei și antrenamentul dedicat somnului sunt necesare pentru ca un bebeluș să doarmă mai bine.
Gina Pistol a oprit alăptarea fiicei sale, din motive de sănătate: Durere de cap, frisoane, durere-n gât, antibiotic
Gina Pistol a dezvăluit că nu o mai alăptează pe micuța Josephine.
EXCLUSIV Câte ecografii se fac în sarcină și când se face prima. Ecografia transvaginală și transabdominală: ce sunt. Herghelegiu: Multe paciente pățesc asta, nu trebuie să intre în panică
Când și cât de repede trebuie făcută prima ecografie în sarcină. Ce este ecografia transvaginală și ce este ecografia transabdominală.
Nașterea naturală, scor mai mare al dezvoltării cerebrale. Lactobacillus este bacteria responsabilă cu îmbunătățirea cogniției
Adeverință pentru bebeluși că sunt apți să fie botezați. Sandra Alexiu: Să le recomand să schimbe preotul?
Cum îți dai seama dacă o persoană apropiată suferă de anorexie. Semnele de care să ții cont
Cele mai frecvente boli cronice la copii. Dr Gabriela Ion: “sursa”o reprezintă tubul digestiv
EXCLUSIV Boala albastră, "boala în care sângele nu se oxigenează cât ar trebui": simptome, tratament. Semnul de pe degete, buze sau vârful nasului: E cea mai frecventă boală cianogenă
Ce este boala albastră sau Tetralogia lui Fallot, care sunt simptomele, când apare și cum se tratează.
EXCLUSIV Poliomielita, risc de reapariție după 30 de ani, deși există vaccin. Tamara Roșu: Anul 2026, ȚINTA fără poliomielită la nivel mondial
Poliomielita poate reapărea în țară, după 30 de ani de la raportarea ultimului caz. Gradul de vaccinare în rândul copiilor este extrem de scăzut.
Bebeluș lovit la cap cu drujba, internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu
Un bebeluș lovit la cap cu drujba rămâne internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Copilul este originar din județul Alba.
Febra, de la supraîncălzire la infecții. Medic, avertisment: Antibioticele, administrate necorespunzător
Cum putem face diferența între febra din cauza supraîncălzirii copiilor și cea din cauza infecțiilor.
EXCLUSIV Apendicita la copii, ce trebuie să știe părinții. Dr. Laura Bălănescu: Se poate trata cu antibiotic. Condiția estențială este ca diagnosticul să fie pus în timp util
Dr Gabriel Diaconu, despre retragerea lui Mihai Craiu: Știm cum e să îți spună cineva de pe un cont fals că te omoară, că-ți face și-ți drege, ție și copiilor tăi
Piciorul plat la copii, obsesie pentru părinți. Ortoped: Până la vârsta de 5-6 ani, ea nu există
Afecțiunile bebelușilor care îi panichează pe părinți, deși nu ar trebui să se sperie
EXCLUSIV Răceala, principala afecțiune care-i aduce pe micuții sub 5 ani la medic. Dr Valeria Herdea: pot evolua spre forme grave
7 din 10 copii se plâng de durere de cap cel puțin o dată pe lună. Excesul de ecrane, cauză îngrijorătoare. Mesaj puternic pentru toți părinții
Răul de mișcare, cum se manifestă și cum poți scăpa de senzație. Medic: Te naști cu el, are o componentă genetică
Care sunt cauzele răului de mișcare și ce poți face pentru a scăpa de senzație.
Ministerul Sănătății: DSP Dolj va verifica școlile din Dăbuleni și Daneț
Direcţia de Sănătate Publică Dolj va verifica cele două şcoli din Dăbuleni şi Daneţi, unde mai mulţi copii au prezentat simptome de intoxicare.
Problemele de respirație la copiii foarte mici: la ce trebuie să fie atenți părinții, sfatul unui medic cunoscut
Psihiatru, mesaj pentru părinți: Dorința voastră de a avea un copil cuminte duce la niște oameni neputincioși, care vor fi tot timpul la risc în fața criticii, în fața eșecului
Adela Popescu, în panică din cauza fiului cel mic: Nu doarme nopțile, a făcut și febră
Adela Popescu a trecut prin momente delicate. Fiul prezentatoarei TV s-a confruntat cu probleme de sănătate.
