EXCLUSIV Industria farmaceutică din România, motor al economiei. Dan Zaharescu (ARPIM): Sector strategic. Valoarea adăugată brută, de trei ori mai mare decât media celorlalte sectoare
Industria farmaceutică din România are un potențial economic enorm, generând o valoare adăugată brută semnificativ mai mare decât media celorlalte sectoare industriale din Uniunea...
Industria farmaceutică nu doar că joacă un rol esențial în salvarea vieților, dar reprezintă și un motor de creștere economică important pentru România, potrivit declarațiilor lui Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Acesta a subliniat faptul că sectorul farmaceutic este unul dintre cele mai valoroase din punct de vedere economic, cu o valoare adăugată brută de trei ori mai mare decât media tuturor celorlalte sectoare industriale din Uniunea Europeană.
"Industria farmaceutică nu numai că contribuie la salvarea de vieți, dar poate accelera și economia României. Asta este o altă fațetă pe care vreau să o prezint.
Industria farmaceutică este un sector strategic, ținând cont că valoarea adăugată brută generată de industria farmaceutică este de trei ori mai mare decât media tuturor celorlalte sectoare industriale. Deci în UE, un muncitor din zona industrială, în medie, generează 67.000 de euro ca valoarea brută adăugată, industria pharma generează undeva la 220.000 de euro.
Studii recente și din România arată că industria farmaceutică din România generează un nivel dublu față de media celorlalte sectoare industriale din țară.
Amprenta economică generată de industria farmaceutică inovatoare din România, la nivelul lui 2023, se ridică undeva la 51,5 mld. de euro, aproximativ 4,7% din PIB, o valoare remarcabilă, care arată potențialul foarte ridicat pe care industria farmaceutică îl are", a explicat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Sub media Uniunii Europene
Cu toate acestea, producția internă de medicamente rămâne la un nivel scăzut, având o valoare de doar 400 de milioane de euro în 2023, mult sub media altor state din Uniunea Europeană.
De exemplu, Irlanda, cu o populație de trei ori mai mică decât România, a generat 28,8 miliarde de euro din producția de medicamente. Aceste diferențe semnificative nu reflectă lipsa de potențial a României, ci mai degrabă un mediu economic care, în ultimele două decenii, a descurajat investițiile în producție, cercetare și dezvoltare în industria farmaceutică.
"Din păcate, dacă este să privim ca valoarea producției interne de medicamente a României, la nivelul anului 2023 s-a ridicat undeva la 400 de milioane de euro și această valoare este foarte scăzută dacă este să privim comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, miar Irlanda care are o populație de 3 ori mai mică decât a României generează 28,8 miliarde de euro din producția de medicamente.
Diferențele sunt substanțiale și asta înseamnă nu că România nu ar avea potențial de dezvoltare a acestei industrii, dar din păcate mediul economic din ultimii 20 de ani a descurajat complet investițiile în capacități de producție, cercetare, dezvoltare, în zona industriei farmaceutice", a explicat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
-
-
Cât rezistă o proteză de șold. Ce trebuie să știi înainte de operație10.07.2026, 19:11
-
EXCLUSIV Farmacistul, ignorat de sistem, dar vital pentru pacienți. Ce rol surprinzător ar putea avea. Farm. Florina Bonifate: Avem mare nevoie
EXCLUSIV Ce sunt studiile clinice. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Nu este vorba de a fi cobai. Singura șansă de a beneficia de un tratament care salvează vieți
EXCLUSIV Industria farmaceutică din România, motor al economiei. Dan Zaharescu (ARPIM): Sector strategic. Valoarea adăugată brută, de trei ori mai mare decât media celorlalte sectoare
EXCLUSIV "Răspunsurile la tratament sunt spectaculoase. Supraviețuire de peste 10 ani în boala metastatică". Dr. Daniela Zob, despre moleculele care așteaptă aprobarea
EXCLUSIV Finanțarea Sănătății în România, provocare majoră în 2025. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Suntem undeva la jumătatea UE
EXCLUSIV Pacientul oncologic, prins între boală și birocrație. Concediile medicale, o povară pentru CNAS. Valeria Herdea: Ar trebui să treacă înapoi la Ministerul Muncii
EXCLUSIV HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025
EXCLUSIV Cât ne costă propria sănătate. Dr. Adrian Pană: Este disproporționat de mare comparativ media din UE
Cât ne costă propria sănătate. Câți bani scoatem din buzunar chiar dacă avem asigurări de sănătate.
