Irinel Columbeanu va fi operat, are probleme cu un vas de sânge care îi alimentează creierul. Ce presupune operația la care va fi supus

Irinel Columbeanu
Irinel Columbeanu

După accidentul avscular cerebral suferit săptămâna trecută, Irinel Columbeanu a rămas în continuare internat la Spitalul de Urgență Elias. DIn păcate, problemele lui de sănătate sunt departe de a fi rezolvate. El va fi supus unei intervenții chirurgicale.

În urmă cu câteva zile, omul de afaceri a fost internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Elias din Capitală. Suferise un accident vascular cerebral și avea nevoie de tratament de specialitate, a scrie Spectacola.ro. Este al doilea accident vascular cerebral pe care-l face fostul milionar, primul fiind acum circa 15 ani. 

Din fericire, Irinel Columbeanu a ajuns repede la spital unde i s-a făcut tromboliză, procedura care dizolvă cheagul de sânge care provoacă AVC-ul, fără de care pacienții cu astfel de probleme mor sau rămâne cu schele majore. 

„După lansarea din 16 februarie, am suferit un AVC. Sunt internat la Elias. Mă simt mai bine acum”, a mărturisit Irinel Columbeanu, conform sursei citate. 

Dar probleme sale nu se opresc aici, pentru că omul de afaceri mai are o problemă gravă de sănătate, care este, probabil, cea din cauza căreia s-a produs AVC-ul.  El are o carotidă aproape înfundată și de aceea va trece printr-o nou intervenție chirurgicală.

Ce operație va face și de ce

Arterele carotide, numite și arterele pereche, urcă de o parte și de alta a traheei, de la baza gâtului până la laringe (mai exact locul de unde se ia pulsul), unde se divid fiecare în câte două ramuri principale, una fiind carotida internă și cealaltă carotida externă. 

Arterele carotide sunt cele care furnizează sânge oxigenat, de la inima la creier, iar când sunt îngustate sau blocate de placa de aterom, oxigenarea creierului nu se face cum trebuie. Zona în care se ramifică artera carotidă principală este, de multe ori, locul unde se produce un astfel de blocaj care necesită curățare și stentare.

Mai grav este că depunerea unei plăci ateromatoase pe peretele arterelor este principala cauză de deces la nivel mondial și cauza majorității bolilor cardiovasculare, accidentelor vasculare cerebrale și a infarctelor.

Lui Irinel Columbeanu, medicii specializați în cardiologie intervențională îi vor face, practic, o angioplastie cu stentare, adică vor trebui să îi curețe placa depusă pe pereții carotidei și să-i monteze un stent, care un dispozitiv metalic care îi va ține artera deschisă, circulația sângelui de la inimă către creier putând fi astfel făcut cât mai aproape de optim. 

CItește și: Cum se face, pas cu pas, angioplastia și implantarea unui stent: explicația procedurii pe înțelesul tuturor

Angioplastia carotidiană este indicată la pacienții care au suferit un atac cerebral (AVC) sau un atac ischemic tranzitor (AIT – atac cerebral minor), atunci când endarterectomia (intervenție chirurgicală tradițională) prezintă riscuri prea ridicate pentru pacient și când stenoza vasului de sânge se află într-un loc dificil de ajuns prin endarterectomie.

Ce complicații poate avea în continuare, aflați pe Spectacola.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy