Israelul va vaccina anti-COVID copiii între 5 și 11 ani
Statul israelian a anunțat că va vaccina anti-COVID copiii între 5 și 11 ani. O măsură similară a fost aprobată în SUA.
După Statele Unite, Israelul a dat duminică, 14 noiembrie, undă verde vaccinării copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani cu doze Pfizer/BioNtech, în speranţa de a ţine sub control pandemia de COVID-19. "Directorul general al Ministerului Sănătăţii a decis să urmeze recomandările comisiei însărcinate cu studierea acestei probleme şi să autorizeze vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani", a anunţat un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Statul evreu a fost una dintre primele ţări care a lansat, în decembrie, o vastă campanie de vaccinare datorită unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer oferindu-i acces rapid la milioane de doze plătite în schimbul datelor privind efectele vaccinului la scară largă.
Această campanie a permis dubla vaccinare a 5,7 milioane de israelieni din totalul de nouă milioane, dintre care peste 80% adulţi. În vară, autorităţile au lansat o nouă campanie pentru administrarea unei doze de rapel la care au răspuns peste patru milioane de persoane.
Autorităţile începuseră şi vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 17 ani, dar au decis duminică să scadă această vârstă la 5 ani în urma testelor clinice ale Pfizer, unei campanii în acest sens în Statele Unite şi a recomandărilor unui grup de oameni de ştiinţă israelieni.
Potrivit testelor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit a fi eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii. "Majoritatea experţilor au estimat că beneficiile acestei vaccinări pentru copii vor fi mai mari decât riscurile, ceea ce a condus la decizia de a autoriza vaccinul pentru aceste vârste", a afirmat comunicatul Ministerului israelian al Sănătăţii.
Pe lângă prevenirea îmbolnăvirii acestora, beneficiile aşteptate includ şi o scădere a numărului de clase închise şi o posibilă reducere a transmiterii pandemiei în rândul populaţiei. Injecţiile cu vaccinul COVID-19 la copiii cu vârste între 5 şi 11 ani au început marţi în Statele Unite. Pe lângă SUA, şi China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia au început să vaccineze copiii sub 12 ani, dar cu vaccinuri chinezeşti.
Data începerii vaccinărilor în Israel va fi anunţată în zilele următoare, potrivit Agerpres.
-
EXCLUSIV Operația care schimbă complet viața unui bolnav de cancer26.08.2026, 12:29
-
-
-
-
De ce vaccinurile anti-COVID au provocat efecte adverse
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinarea antigripală. Dr. Adrian Marinescu: Trebuie să ne protejăm
Femeile vaccinate anti-HPV ar putea avea nevoie de mult mai puține teste Babeș-Papanicolau
EMA aprobă două vaccinuri noi împotriva febrei catarale ovine sau boala limbii albastre
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
INSP: Persoanele cu risc crescut de boală severă ar trebui să se vaccineze antigripal fără întârziere
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
Virusul sincițial respirator: infecții respiratorii la copii, complicații la vârstnici
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
După miliarde de doze administrate, verdictul cercetătorilor: vaccinurile cu ARNm ar putea schimba viitorul medicinei
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
EMA a aprobat vaccinul pneumococic Capvaxive
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie, anunță Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Vaccinul care țintește tumorile solide. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
