„Jurnal de Covid”: experiența unui medic care a scăpat din iadul infecției
Medicul Gheorghe Lascu, care a scăpat recent de infecția cu COVID-19, a relatat într-un „jurnal de Covid” cum s-a infectat și cât de important este să purtăm corect masca, pentru a-i proteja pe...
Medicul de familie Gheorghe Lascu, președintele Societății de Medicină de Familie Maramureș, a trecut prin clipe groaznice după ce s-a infectat cu COVID-19. El a fost internat la spital, unde a primit tratament și asistență medicală de specialitate, însă starea lui nu a fost deloc una bună.
În prezent, el este în refacere și a postat pe pagina sa de socializare un „jurnal de Covid”, unde a relatat care a fost, cel mai probabil, momentul în care s-a infectat. De fapt, ce evidențiază medicul este faptul că o mască purtată incorect este absolut inutilă.
Iată ce a scris el:
„Jurnal de COVID. Prima parte sau „Oare așa m-am infectat?”
Marți 27 iulie, ora 10, consult un bărbat de 75 de ani cu ageuzie, anosmie, dispnee de efort, astenie, cefalee, tuse seaca, dureri în gât, faringe ușor congestionat, fără adenopatie submandibulară, murmur prezent, fără raluri. TA=158/72mmHg, P=80/min, Sat O2=90%, T=37,5*C.
Pacient cronic, hipertensiv, cu dislipidemie si hiperplazie de prostată.
Stabilesc suspiciunea de infecție cu SARS COV-2.
Solicit la 112 salvare cu echipaj pregătit pentru astfel de situații.
Izolez pacientul în sala de tratamente si după 45-50 de minute trimit pacientul la infecțioase.
In intervalul de 45-50 de minute intru de mai multe ori în contact cu pacientul pentru a monitoriza temperatura și saturația de oxigen.
Observații:
- pacientul avea o mască veche, murdară, pe care o purta sub nas și la insistențele mele o ridica din când în când peste nas.
- după plecarea pacientului s-a făcut dezinfecția spațiului, am schimbat măștile și halatele.
Joi, 6 august, încep să tușesc sec, destul de rar, fără dureri toracice, fără febră.
Vineri, 7 august, mă simt obosit, tusea seacă persistă, încep să transpir noaptea.
Sâmbătă, 8 august, încep să fac febra peste 37,5*c, am cefalee, tuse seacă, ușoare durei în piept.
Duminică, 9 august, febra persistă, cefalee, astenie, oboseală, tuse seacă, dureri toracice anterioare. Noaptea febra urcă la 39,6*C, tușesc toată noaptea, mă doare capul, hotărăsc ca luni dimineața să apelez la ajutor de specialitate.
Luni, 10 august dimineața mă prezint la camera de gardă a spitalului de boli infecțioase. Sunt consultat, se stabilește suspiciunea de infecție cu SARS COV-2 și mi se propune internarea. Sunt conștient că nu am altă soluție și accept. Îmi sunt recoltate probe de sânge si pentru RT PCR. Seara sunt anunțat că sunt pozitiv și sunt mutat pe secția roșie.”
Câteva mii de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, iar mulți dintre ei și-au pierdut viața.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
COVID, impact grav asupra creierului
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
