Legea carantinei, explicațiile unui psihiatru: „Țară bogată, plină de tâmpiți. Asta suntem”

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a identificat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, capcanele din Legea carantinei, proaspăt intrată în vigoare. Iată ce scrie acesta: 

„Am citit legea 136, din 18.07.2020, știută drept „legea carantinei”, proaspăt ieșită la publicare după ce-a fost revizuită de „dăștepții” Parlamentului. 

Și m-am uitat reflex după o lămâie. 

Lăsând la o parte bolovănismul tradițional din exprimare, durerile de cap încep devreme, deîndată ce citești definițiile.

Să le luăm pe rând: 

Art2.d. – risc iminent. Risc iminent, potrivit legii 136, este „amenințare imediată SAU probabilitate ridicată de apariție și răspândire a unui agent înalt patogen, care poate avea un impact grav asupra sănătății și vieții omenești”

Carevasăzică, dacă e o amenințare imediată nu-i musai să fie și probabil ridicată, sau dacă-i probabil ridicată nu-i musai că vine imediat. 

În fapt, așa cum am mai scris în alte rânduri, „iminența” este un termen juridic voit vag, care lasă la îndemâna legiuitorului, dar și organului abilitat (medic, polițist, judecător procuror etc) un spațiu de apreciere SUBIECTIVĂ, respectiv norme suplimentare operaționale, și e menit să-l ocrotească pe acesta. 

Risc iminent pentru psihiatru, spre exemplu, înseamnă când o persoană amenință că se sinucide sau că omoară pe careva. Riscul iminent, în alte paragrafe de lege, este substituit cu „pericol vădit” (adică vizibil, apreciabil), spre exemplu când polițistul îl vede pe tâlhar cu un briceag în mână, și acționează preventiv. Intră aici și gradele moderat/ ridicat (sever)/extrem de pericol, iminența fiind o funcție de TIMP, nu de gravitate. Nu tot ce vine repede e periculos, dar dacă vine și repede, și cu un element de severitate, carevasăzică ai argumentul pentru acțiune. Corect, aici, era să fie „ȘI”, nu „SAU”.

Cât privește cacofonia „agent înalt patogen care POATE avea un impact grav”, nota 2 cui a scris propoziția. Patogenitatea este o calitate a unui vector biologic de orice natură prin care acesta CAUZEAZĂ consecințe asupra sănătății ori vieții persoanei. Nu e o opțiune, un dat cu zarul.

Agenții înalt patogeni AU un impact grav, căci de-aia sunt înalt patogeni. Clasificarea pe criterii de patogenitate a agenților (virali, bacterieni) rămâne în dezbatere, pentru că unii dintre aceștia sunt obligatoriu patogeni, dar alții sunt „de oportunitate”, și în populații vulnerabile pot face ravagii. 

Art 2.f. informații științifice oficiale = date ce oferă elemente de probă (n.m: huh?) bazate pe metode științifice stabilite și transmise de către instituții internaționale sau naționale, cu atribuții în domeniul sănătății, și acceptate de către Ministerul Sănătății.

O primă observație: NU există „informații științifice neoficiale”. Există doar știință, și ea nu e arondată vreunui guvern, stat sau organism. Cel mult e proprietatea intelectuală a grupului de cercetători care au „produs” acea informație, prin sudoarea muncii și talentul lor. Câtă vreme e publicată într-un jurnal, câtă vreme respectă canonul de publicare, câtă vreme metodologia e transparentă, și rezultatele criticabile, e știință. Punct.

Există o comunitate de de practică în cercetare, veșnic aplecată asupra studiului și dornică să avanseze cunoașterea. Ea nu e „a cuiva”, e a noastră a tuturora.

O informație „științifică”, deci, va fi trecut printr-un proces de rafinare, de „peer review” (recenzia egalilor). Recenzia EGALILOR, nu acceptarea „instituțiilor naționale ori internaționale”. 

Ultima oară când am verificat, Ministerul Sănătății nu avea drepturi sau prerogative în controlul „informației științifice”. Ca medic, cercetător, om de știință, protestez public față de formularea asta care îmi pare îngrozitoare prin scop, ori consecințe. 

Fiecare articol de cercetare se bazează pe o ipoteză de lucru, și caută să confirme, sau să INFIRME, o stare a cunoașterii. Drept urmare „elementul de probă” nu poate fi îndreptat într-o direcție, fie ea națională, internațională ori (sic!) ministerială. El se agregă într-o „piscină a cunoașterii” de unde, mai apoi, meta-analitic, mută acul adevărului la stânga sau la dreapta. 

Asumarea „oficială” a unei poziții privind starea științei (că e vorba de agenți patogeni, tratamente inovatoare sau forma optimă a elicei de la radiator) nu e totuna cu „informație științifică oficială”. Vrei să-ți asumi oficial? Foarte bine. Dar jos labele de pe știință.

Art 2.i. persoana bolnavă - persoana care suferă de o boală infecto-contagioasă având semne și simptome sugestive specifice definiției de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne și simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv, dar prezintă un risc epidemiologic și biologic;

Problema cu definiția „bolnavului” e că include starea de purtător („carrier”) al unui germen oarecare, pe care îl poate transmite cu un „element de risc” atașat. Elementul de risc, aici, devine însăși transmisibilitatea patogenului, una dintre dimensiunile conexe „patogenicității” dar care nu intervine cauzal în sănătate, cât poate modera/ modula severitatea unui fenomen de grup. 

Să pronunți, oximoronic, că omul bolnav e și cel bolnav din cauza X, dar și omul sănătos (?) cu problema Y (care la unii cauzează X) faultează câteva reguli de logică elementară, și reprezintă o gravă încălcare a drepturilor pacientului. Starea de boală e dată de prezența unor semne și simptome, specifice ori ba, care prilejuiesc suferință subiectivă, și obiectivă, individului. Absența acestora neagă starea de boală. 

Înțeleg dorința autorităților să „intervină” șoimărește în prevenția extinderii epidemiei de COVID-19 în România. Dar asta nu scuză legi scrise prost, formulate naiv și apoi aplicate după ureche. 

Nu poți, ca medic, să girezi gogomănia asta de lege. Și totuși ea a fost posibilă. Niște parlamentari care nu știu pluralul de la „virus”, sau ce-o fi acela, s-au jucat cu pixul pe hârtie. Niște „oameni de știință” s-au gândit că e bine să „oficializeze” informația științifică. Și niște cretineți (apud CTP) tocmai au rescris istoria medicinei, laolaltă cu manualul de semiologie. 

De astăzi când mă duc la muncă am să-mi anunț, formal, toți clienții că potrivit legii 136 sunt bolnavi. Dracu știe ce probleme știute, ori neștiute, au. O să-i spun lui fi-miu, purtător de streptococ în nas, că-i bolnav, deși săracul n-are nici pe dracul. Și tuturor celorlalți a căror piele conține mai mulți patogeni per centimetru pătrat decât celule proprii că sigur nu-s sănătoși, deși pe ei nu-i mănâncă, nu se scarpină. Pentru că așa a spus Ministerul Sănătății. 

Țară bogată, plină de tâmpiți. Asta suntem”, concluzionează medicul psihiatru Gabriel Diaconu. 

#medicinromania