EXCLUSIV Câte kilograme ar trebui să ai. Formula de calcul simplă pe care trebuie să o faci. Dr. Florin Turcu: Rezultă greutatea ideală
Care este greutatea ideală a unui om. Formula de calcul pe care nu ai făcut-o niciodată până acum. NU este IMC.
Subiectul greutății ideale devine din ce în ce mai controversat. Oricare ar fi perspectiva, este esențial să înțelegem că greutatea optimă variază în funcție de factori individuali, precum vârsta, înălțimea și compoziția corpului.
Chiar dacă toți am auzit despre IMC sau indicele de masă corporală, există o altă formulă și mai simplă care îți arată greutatea ideală pe care trebuie să o ai.
Ei bine, o abordare frecvent utilizată pentru determinarea greutății ideale este Formula Broca.
"Ca să fiu mai precis despre cum apreciem noi obezitatea astăzi, diagnosticul este ușor și din punctul acesta de vedere nu avem nevoie de o investiție în aparatura medicală pentru diagnosticu obezității.
Ar trebui să ne cântărim și să ne măsurăm și să calculăm după formula celebră a indicelui de masă corporală (IMC), un indice care înseamnă două cifre.
Și un pacient care suferă de obezitate are un indice de masă corporală care este de la 30kg/m² în sus", a declarat Dr. Florin Turcu, medic primar chirurgie bariatrică la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Formula simplă pe care nu ai făcut-o niciodată până acum
Formula Broca a fost dezvoltată de către medicul și antropologul francez Paul Broca în secolul al XIX-lea și se bazează pe simplul principiu că greutatea optimă corespunde înălțimii tale minus 100 pentru bărbați și minus 110 pentru femei. De exemplu, pentru o femeie cu o înălțime de 1,65 metri, greutatea ideală conform Formulei Broca ar fi de aproximativ 55 de kilograme.
Îngăduitor fiind, medicul Florin Turcu ne-a făcut un calcul de 100 în minus la bărbați și de 103, în loc de 110 la femei.
"Din acest punct de vedere, greutatea inițială o raportăm la greutatea ideală care se calculează după o formulă.
Formula Broca se numește, în care, la bărbați se scade din numărul centimetrilor 100. De exemplu bărbat, 1,80 m, greutatea ideală ar trebui să fie 80kg.
Pentru o femeie se scad 103 cm din înălțimea măsurată în centimetri. 1,67m adică ar trebui să avem 167 -103, rezultă greutatea ideală 64kg.
Și de la această greutate ideală, până la greutatea consemnată actual de cântar există, să spunem, o diferență care este notată de noi ca fiind exces ponderal", a mai spus medicul Florin Turcu.
Deși greutatea ideală este adesea asociată cu standardele estetice, este important să ne amintim că sănătatea primează întotdeauna. Un stil de viață activ, o alimentație echilibrată și o atitudine pozitivă față de propria imagine corporală sunt aspecte cheie în menținerea sănătății.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
-
-
De ce contează vârsta la care este făcut vaccinul HPV31.10.2026, 16:00
-
7 semne prin care recunoști vampirii emoționali31.10.2026, 15:19
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Torsiunea testiculară: simptome și testul care pune diagnosticul. Dr. Bogdan Pârlițeanu: Trebuie intervenit în maxim 4 - 6 ore!
EXCLUSIV De ce NU trebuie să te bazezi pe AI pentru diagnostic. Dr. Tudor Ciuhodaru: Orice întârziere, letală
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
EXCLUSIV HEALTH FORUM: Acoperirea universală în bolile rare. Distanța dintre rezoluția OMS și practică
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV John Deanfield explică de ce “nu ai voie” nu ne scapă de bolile cardiovasculare: Prevenția, un “cont de economii” cu dobândă
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
