Câte zile este sănătos să păstrați mâncarea gătită în frigider
După ce o gătim, mâncarea nu ar trebui să stea afară mai mult de două ore.
Odată preparată și lăsată să se răcească, mâncare se depozitează în frigider, însă nici acolo nu trebuie ținută cu zilele. Se recomandă ca mâncarea gătită, pusă la rece, să fie consumată în următoarele trei sau patru zile deoarece, deși procesul de creștere a bacteriilor este încetinit la frigider, asta nu înseamna că bacteriile nu se pot dezvolta chiar și la temperaturi scăzute.
Experții mai precizează că fileul de pește, carnea de pui și carnea tocată pot sta la frigider în jur de două zile. În schimb, carnea de vită sau de porc pot rezista fără probleme timp de trei zile.
Lactatele - aproximativ o săptămână, ouăle crude - mai puțin de cinci săptămâni, fructele și legumele - o săptămână: ciuperci, conopidă, broccoli, afine; respectiv trei săptămâni: mere, lămâi, lime, potrivit cumsa.ro.
-
-
-
De ce te trezești în fiecare noapte ca să mergi la toaletă15.07.2026, 10:36
-
-
De ce vopseaua de păr nu acoperă firele albe complet
Otrava pe care o conțin rujurile. Ce trebuie să știi
Este bine să îți îndepărtezi părul facial? Ce spun medicii
Călătorești în această vară? Iată 22 de sfaturi de îngrijire a pielii de la dermatologi
De ce își pun femeile apă micelară pe scalp? Trucul viral care îți salvează coafura în 2 secunde
Adevărul despre uscarea părului cu aer cald
La cât timp e sigur să îți vopsești părul? Ce spun dermatologii despre intervalul de 3 săptămâni
Machiaj impecabil de Revelion. Trucul simplu care te va face să strălucești
Trucuri simple care șterg cearcănele și ajută ochii obosiți. Ingredientul cheie din creme, dezvăluit de dermatolog
Diferențe între manichiura cu gel și semi-permanentă
Cum funcționează, de fapt, spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica
Cum funcționează cu adevărat spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica.
Cum să ai grijă de buze pe timpul iernii. Trucuri simple care îți hidratează buzele
Soluția naturală care îți colorează părul în nuanțe calde, fără chimicale și fără daune
Cât de des trebuie să te tunzi în funcție de tipul tău de păr
Cum îți aranjezi părul ca să pară mai puțin gras? Trucuri simple
Ce înseamnă secundele afișate pe lampa LED pentru unghii
De ce apa pare mai rece după spălatul pe dinți: rolul mentolului explicat de știință
Cum să nu arăți obosită chiar și după o noapte albă. Trucurile care îți „trezesc” fața instant
Gelurile UV și ojele hibride nu mai sunt sigure pentru manichiură. TPO, interzis în UE
Pielea, afectată de schimările de temperatură. Trucurile dermatologilor pentru un ten perfect
Cele mai frecvente probleme ale părului și cum pot fi gestionate
Părul este una dintre cele mai expresive trăsături ale noastre – ne definește stilul, personalitatea și starea de spirit.
