Insolația: primele semne care ar trebui să te alerteze
Insolația este frecventă în această perioadă și poate prezenta un risc pentru sănătate. Iată primele semnale de alarmă:
E sezonul cald și meteorologii anunță o vreme caniculară. Recomandarea medicilor este să evităm soarele, cel puțin la orele amiezii. Dacă, totuși, nu putem evita, iată câteva semne de alarmă ale insolației. Este momentul să oprim orice activitate și să luăm primele măsuri.
Insolația este o afecțiune cauzată de supraîncălzirea corpului, când temperatura corpului crește până la 40 grade C sau mai mult.
Extenuarea cauzata de căldură apare atunci când ne creste temperatura corpului și pierdem lichidele și sarea din organism, ceea ce conduce la următoarele simptome:
stare de oboseala,
slăbiciune,
crampe musculare
cefalee.
Afecțiunea poate fi însoțită și de
greata/vărsături,
convulsii,
dezorientare,
confuzie,
uneori, chiar pierderea conștientei sau coma
De asemenea, e important să știm că insolația poate produce inflamația creierului, cu apariția edemului cerebral, notează Antena 3.
Consumul de alcool sau droguri poate accentua efectele insolației.
Medicii recomandă, pe lângă evitarea razelor de soare la orele amiezii, purtarea de îmbrăcăminte care să ne ferească de razele soarelui, din bumbac, lejeră, în culori deschise. De asemenea, mai recomandă acoperirea capului si hidratarea, în special atunci când ieșim, să avem la noi o sticlă de apă.
-
-
Ce se întâmplă cu adevărat când zdrobești un cățel de usturoi01.07.2026, 09:49
-
De ce ești predispus la cancer de colon înainte să te naști01.07.2026, 08:35
-
-
Cum previi părul electrizat și uscat de la frig și căciulă
Tatuajele și riscurile invizibile: metale grele, inflamații și efecte pe termen lung
Când să aplici masca de față pentru rezultate vizibile
Culorile de ojă care îmbătrânesc mâinile. Ce să eviți
Rutina 3-în-1. Ce produse multitasking schimbă radical îngrijirea tenului
Timpul este o resursă prețioasă, iar, într-o lume tot mai agitată, produsele multitasking au devenit esențiale pentru cei care vor eficiență fără compromisuri.
Soluția pe care trebuie să o aplici pe unghii înainte de a-ți face manichiura
Ciorapii negri sau maro. Cum alegi corect pentru stil și eleganță
Crema care te scapă de riduri și îți întinerește aspectul tenului. Cum transformă crema de păpădie tenul matur
Adevărul despre uscarea părului cu aer cald
De ce să nu te speli pe cap cu 2–3 zile înainte de vopsire. Sfaturi pentru o culoare perfectă și un scalp sănătos
La cât timp e sigur să îți vopsești părul? Ce spun dermatologii despre intervalul de 3 săptămâni
Soluția naturală care îți colorează părul în nuanțe calde, fără chimicale și fără daune
Ten luminos fără cremă: 5 obiceiuri care curăță pielea din interior
Află cele 5 obiceiuri dovedite științific care îți curăță pielea din interior și o ajută să strălucească natural.
Ai barbă? S-ar putea să ai mai multă mizerie și mai mulți microbi decât un câine!
Adevărul șocant despre barbă: este mai murdară decât o toaletă publică? Uite ce au descoperit cercetătorii!
Pielea, afectată de schimările de temperatură. Trucurile dermatologilor pentru un ten perfect
Ce nu ți-a spus nimeni despre genele false. Adevărul periculos din spatele frumuseții
Ce trebuie să știi dacă ai gene false. Răspunsul te va îngrozi.
Substanțele din cosmetice și unghiile false pot declanșa probleme grave de sănătate
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare.
