Când trebuie evitat paracetamolul. Dr Vasi Rădulescu: să fim numai atenți la gramaj și formulă
Medicul Vasi Rădulescu recomandă românilor să nu facă abuz de paracetamol când suferă de dureri de cap sau articulații.
Medicul cardiolog Vasi Rădulescu sfătuiește românii să aibă mare grijă când vine vorba de administrarea de medicamente, în speță paracetamol, când vine vorba de dureri ușoare de cap, dinți ori articulații.
”Atenție la iubirea cu paracetamolul. Te doare capul, o măsea, o articulație? Iei un paracetamol. Ești răcit, cu nasul înfundat, slăbiciune generală și-un pic de febră? Iei un paracetamol. Acest compus este ieftin și nelipsit din casa oricui, pe lângă aspirină sau ibuprofen.
Românul + paracetamolul = amor (trebuia să scriu „love”, dar am preferat termenul mai telenovelistic).Și medicii îl iubesc. Îl dăm cu drag în virozele respiratorii, pentru a ameliora simptomele (paracetamolul nu vindecă per se o răceală). Îl dăm ca să scădem o febră înaltă. Îl dăm în lombalgii sau alte patologii articulare, unde este subestimat, din păcate.
Ce e paracetamolul? Este un termen sinonim cu acetaminofen, substanță activă ce acționează pe mai multe căi, niciuna pe deplin înțeleasă (în vogă încă stă acțiunea pe substanța P, mediator al durerii). O să spuneți „cum, nu știți ce face pastila asta și totuși ne-o dați?” Ei bine, da. În medicină, multe tratamente au mecanisme de acțiune neînțelese, dar asta nu înseamnă că nu sunt studiate și nu sunt testate. Un exemplu este, la cu totul alt nivel, anestezia generală, unde nu se știe exact modul de acțiune al anumitor agenți. Medicii folosesc paracetamol în pastile, soluții de tip sirop sau pentru perfuzii endovenoase (perfalgan), singur sau în combinații cu efedrină, tramadol, codeină, după caz. O fac știind ce posibile reacții adverse pot apărea”, explică dr Vasi Rădulescu.
Potrivit acestuia, paracetamolul administrat cum nu trebuie - în doze mari - duce la reacții adverse. Deci nu trebuie luat ”cu pumnul”, ”în gramaje deja cam mari”.
”4 grame pe zi de paracetamol normal, pe o perioadă de câteva zile, nu pun probleme. 4 grame pe zi de paracetamol cu durată lungă de acțiune, pe o perioadă de mai multe zile, pot genera reacții adverse serioase, îndeosebi hepatice. Există cazuri de insuficiență hepatică acută, sângerări, modificări ale elementelor sangvine care survin după ingestia de paracetamol fără supraveghere. Doza maximă recomandată pe zi asta este, de 4 grame”, detaliază medicul Vasi Rădulescu.
Însă, paracetamolul nu trebuie evitat, ci doar trebuie să se aibă grijă la gramaj când e luat.
”Să fim numai atenți la gramaj și la formulă, evitând a lua prea mult din preparatele de 625mg sau 1g, sau din cele cu eliberare treptată. Atenția și la combinarea pastilelor cu prafurile dizolvabile. Trebuie să apelăm la medic înainte de a face o posibilă prostie.
Trebuie să evităm paracetamolul dacă avem anumite boli de ficat, luând doar pastile recomandate de medic. Personal, atac o viroză respiratorie cu 2 grame de paracetamol în prima zi, apoi reduc la 1.5g pe zi pentru încă 3-4 zile și-i limitez durata și simptomele, dar dacă merge la mine fără probleme nu înseamnă că va merge la fel la toți oamenii. Dau pacienților cam 1.5g pe zi, câteva zile, depinde de patologie.
Colegii reumatologi dau și 3-4grame, pentru simptomele din artroze sau discopatii. Când durerile sunt severe, merg pe combinații de paracetamol cu tramadol, cu rezultate foarte bune, la o doză optimă. Combinațiile tip tramadol/paracetamol 37.5/325mg se tatonează cu un comprimat, apoi dacă sunt tolerate, se poate crește la 2-3 comprimate pe zi, pe perioadă limitată”, recomandă dr Rădulescu.
Specialistul atrage atenția să nu se facă abuz de antalgice întrucât ”e cauză de afecțiuni renale redutabile”:
”Când conține și efedrină, combinația poate modifica tensiunea arterială. Când conține și codeină, poate interfera cu mecanismul tusei, care spre exemplu la un bolnav cu BPOC nu trebuie abolit. Când conține și tramadol, reacțiile secundare ale tramadolului le umbresc pe cele ale paracetamolului. E nevoie de precauții deosebite. De la amor la mor poate fi cale scurtă. Amorul românului cu paracetamolul trebuie să fie inteligent, chiar promiscuu (sună distrugător de iubire, dar asta e).
Atenție mare la doze, la preparate, la durata de acțiune. Întrebați medicul acolo unde aveți dubii. Puteți muri continuând să luați anumite preparate care sumează treptat concentrația de acetaminofen în sânge. Nu e cazul să coborâm paracetamolul de pe poziția sa binemeritată printre cele mai bune substanțe analgezice/antipiretice. E cazul să fim vigilenți, inteligenți, bine informați. Paracetamolul rămâne redutabil și-n actuala pandemie, când poate fi luat la febră, cefalee, dureri articulare sau musculare”.
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
Cum să faci paste demne de Premiul Nobel. Secretul cremos descoperit de italieni
Ce se întâmplă dacă pui zaț de cafea în toaletă. Trucuri utile pentru casă
Beneficiile mersului desculț pe nisip la mare
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de a o găti. Trucul gospodinelor de la țară
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de a o găti. Trucul gospodinelor de la țară.
Cât de tare strângi mâna? Testul simplu care spune cât mai ai de trăit și ce boli ai
Cum să câștigi respectul celor din jur. Nu mai face aceste greșeli! Cuvintele pe care trebuie să le spui
Știința spune să folosiți ventilatoarele până când temperatura este de 27°C. Trucul simplu care scade factura la curent
Australienii au descoperit TRUCUL genial care îți scade factura la curent cu până la 90% vara!
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
De ce ar trebui să renunți la tocătoarele de tăiat din plastic
Trucul genial care face rujul să reziste ore întregi. Pudra translucidă, secretul make-up artiștilor
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
