Manevra Heimlich: cum se face. Ciuhodaru: Creierul începe să se degradeze la 1 minut. La 3 minute leziuni ireversibile, la 5 moarte cerebrală, la 15 moarte

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
manevra heimlich. FOTO: Freepik @nampix
manevra heimlich. FOTO: Freepik @nampix

Dr. Tudor Ciuhodaru ne-a vorbit despre importanța acordării primului ajutor, dar și despre necesitatea introducerii acestuia în școală, cu aprofundare pe tot parcursul vieții.

Cazul adolescentei care s-a înecat cu un jeleu, iar la o săptămână de la incident, perioadă în care a fost în comă, a decedat, readuce în atenția publică importanța aplicării noțiunilor de prim ajutor, de către fiecare dintre noi.

De altfel, medicul Corina Dumitru de la Ambulanța Gherla a afirmat după incident că ”manevra Heimlich, executată corect, ar fi putut fi salvatoare”, conform dej24.ro.

În acest sens, am discutat cu dr. Tudor Ciuhodaru, medic urgențe, cel care a inițiat o lege cu privire la introducerea în programa școlară a Educației pentru sănătate, care cuprinde inclusiv un capitol legat de noțiunile de prim ajutor, ce ar fi putut salva adolescenta, dar și mulți alți români.

”Noțiunile de prim ajutor, din punctul meu de vedere, ar trebui predate de la școală, asta prevede și Legea Ciuhodaru.

Nu e mare lucru să pui un capitol în plus la orele de biologie. Trebuie o materie unitară, făcută de Ministerul Sănătății și de Ministerul Educației.

Pus un capitol în plus la orele de biologie, dacă nu se poate preda disciplina Educație pentru sănătate independent așa cum ne-am dorit. Bine că se predă educație cibernetică. (...)

În schimb, un accident, o plagă, o problemă de sănătate, deci suport vital, de bază, este necesar oricui și oriunde”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, medic urgentist, în exclusivitate pentru DC Medical.

1. -imagine fara descriere- (dr--tudor-ciuhodaru_00611100.png)

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic urgențe. FOTO: Facebook @Tudor Ciuhodaru

Totodată, medicul a ținut să sublinieze că ”secundele sunt de platină și minutele de aur”, când vine vorba de primul ajutor, iar ”un capitol în plus la orele de biologie cu noțiunile de prim ajutor ar fi putut salva foarte mulți români”, arătându-și indignarea în privința rezistenței cu care se confruntă la 14 ani de la depunerea acestui proiect de lege în Parlament.

Lucrurile acestea se fac în toate țările europene, încă de la școală, pentru că există aceste cunoștințe să fie repetate, recunoscute pentru a fi cu adevărat eficiente. Să fie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulțirii.

Noțiunile de prim ajutor, suportul vital, de bază, cel pe care îl poți face cu mâinile goale, ar trebui cunoscute de toată lumea.

Foarte mulți români au murit, nu i-a ajutat nimeni, deși se aflau în spațiul public și ar fi putut poate să aibă mai multe șanse, dar nimeni nu a intervenit”, a mai spus medicul.

Unitar, dar în trei direcții

De asemenea, dr. Tudor Ciohodaru a indicat că în ceea ce privește salvarea de vieți, trebuie făcut un lucru unitar, deși se merge pe trei direcții. 

”1. Noțiunile de prim ajutor predate de la școală. Un capitol la orele de biologie poate face diferența între viață și moarte.

2. Se face în toate instituțiile europene unde sunt mai mult de 50 de angajați. O zi liberă de la stat în care se fac cursurile de prim ajutor.

3. Facem cursuri de prim ajutor la școlile de șoferi. Aveți trusa de prin ajutor, iar orice șofer ar putea să devină paramedic, adică un individ care nu are școală medicală, dar care face un curs. Dacă nu, trusa aceea medicală este doar un pretext pentru amenzi.

Gândiți-vă că dacă ați avea aceste cunoștiințe puteți să interveniți, nu e obligatoriu, dar dacă este mama, tata, bunica, sora, fiul, s-ar putea să interveniți”, a mai spus medicul.

Vezi și: Transplantul hepatic, criterii și liste de așteptare lungi. Liana Gheorghe: Cel mai bolnav, primul servit

Fiecare minut contează

Dr. Tudor Ciuhodaru a făcut câteva precizări extrem de importante cu privire la acordarea primului ajutor cât mai repede, subliniind că fiecare minut contează.

”Creierul începe să se degradeze la un minut, la 3 minute s-ar putea să ai leziuni ireversibile, la 5 minute este moarte cerebrală, la 10 minute este, practic, o stare vegetativă, iar la 15 minute fără oxigen s-ar putea să nu supraviețuiască. Punct”

Manevra Heimlich, ce este și cum trebuie aplicată

Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin.

”Ce trebuie să faceţi:

1. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni):

- aspiraţie confirmată de martori, anturaj

- nu mai poate vorbi, tuşi şi respira

- pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa

2. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.

3. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.

4. Îmbrăţișaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.

5. Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresiuni abdominale.

6. Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.

7. Dacă victima îşi pierde conştienţa, poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur începeţi resuscitarea.

Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei.

Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezând cealaltă mâna peste aceasta.

8. Solicitarea ajutorului medical specializat (medic sau asistent) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes”, a scris medicul urgentist pe Facebook.

2. -imagine fara descriere- (321957217_2001720316690850_8252255426194076195_n_30843100.jpg)

De asemenea, acesta a oferit și câteva ponturi legat de manevra Heimlich.

”1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.

2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.

3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.

4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun”, a mai explicat medicul în postarea sa.

Vezi și: Certificatul de virginitate, eliminat oficial. Ana Măiță: O aberație că a existat! Erai dusă să fii chinuită de mama și tata. Lăsa o traumă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel