Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
În raportul săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică se precizează că 33% din totalul deceselor provin din București și din patru județe.
Reprezentanții Institutului Naţional de Sănătate Publică au precizat, în raportul săptămânal, că 33% din totalul deceselor la persoane infectate cu COVID au fost înregistrate în intervalul 22 - 28 februarie. Acestea provin din Bucureşti şi în judeţele Maramureş, Timiş, Arad, Constanţa. Raportul mai arată că 39,7% dintre îmbolnăviri sunt din Bucureşti, Timiş, Cluj, Braşov şi Ilfov.
INSP mai amintește că de la începutul pandemiei până în prezent, unul din 62 de cazuri s-a întâlnit la cadrele medicale. 85,4% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,6% la bărbaţi. Acelaşi raport arată că 95,2% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată, arată Agerpres.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.