Organe de la donatori bulgari: 3 români salvați prin transplant de ficat și rinichi
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
Trei români au fost salvaţi, miercuri, 10 noiembrie, prin transplant datorită unui acord de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria. Acordul a fost semnat în luna iulie cu Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, cu sprijinul Ministerelor Sănătății şi Ministerelor Afacerilor de Externe din cele două țări.
”Conform înţelegerii, schimbul de organe între cele două ţări se va desfăşura cu respectarea legislaţiei naţionale a fiecărui stat în parte în domeniul transplantului şi a Directivelor Europene în domeniu: dacă anumite organe nu pot fi folosite la noi în țară, din lipsă de receptori compatibili, acestea vor putea ajunge în Republica Bulgaria și invers. Pacienţii care necesită transplant de organe vor putea fi înscrişi pe o singură listă naţională de aşteptare din ţara respectivă.
Protocolul încheiat va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 3 ani dacă există avizul favorabil al celor două părţi.Dr. Radu Zamfir, director executiv ANT: „Atât pentru noi, cât şi pentru partenerii bulgari, este foarte important să soluționăm cazurile de urgență, să găsim organe pentru pacienții care au nevoie urgent de un transplant şi să încercăm să scurtăm listele naţionale de aşteptarea prin salvarea unui număr cât mai mare de pacienţi care depind de o intervenţie salvatoare de transplant. Rezultatele acestei colaborări s-au şi concretizat de altfel în vieţi salvate”, se arată într-o informare postată pe rețelele sociale.
Miercuri, 10 noiembrie, au fost oferite, pentru a doua oară de la semnarea acestui protocol, organe de la donatori bulgari.
”Dacă prima dată organele oferite şi prelevate nu au putut fi transplantate din motive medicale, asistăm acum la o premieră pentru activitatea de transplant în România: 3 pacienţi români salvaţi prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar.
Mulțumim cu profund respect și recunoștință în primul rând familiei donatorului pentru gestul făcut, precum și echipei medicale de la Spitalul ”Dr Stefan Cherkezov” Veliko Tarnovo şi colectivului Agenției Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria (coordonator naţional – Dr. Evelina Ţvetkova, KDP – Dr. Sibila Marinova, coordonator regional – Radostina Getova, coordonator – Dr. Vania Laceyarova, director – Miroslav Mutafciiski) pentru efortul deosebit depus în realizarea acestei misiuni salvatoare de vieți şi colaborarea extraordinară pe care am avut-o. De asemenea, mulţumim Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi Direcţiei Rutiere – Poliţia Română pentru sprijinul promt acordat în transportul echipelor de prelevare şi organelor. Fiind îndeplinite toate condițiile legale, echipele de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-au deplasat, cu sprijinul SABIF, la Spitalul ”Dr Stefan Cherkezov” Veliko Tarnovo pentru prelevarea ficatului și a rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe. Intervenţia de transplant hepatic a fost realizată la Centrul de Transplant Hepatic al IC Fundeni şi a salvat viaţa unui pacient de 34 de ani.
În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni s-au realizat două intrevenţii de transplant renal, alţi doi pacienţi de 29 de ani şi respectiv, de 30 ani, fiind salvaţi. Trebuie subliniat faptul că a fost pentru prima dată când în România s-a realizat un import de organe, iar pacienţii români au beneficiat de generozitatea altor cetăţeni europeni. Transmitem încă o dată sincere condoleanţe şi mulţumiri familiei donatorului.Implementarea acestui protocol, alături de acordul pe care îl avem încheiat cu Republica Moldova şi Italia, cât şi includerea cât de curând ca membri activi pe platfoma de schimb de orange FOEDUS, sperăm să contribuie la stimularea şi creşterea activităţii de transplant în România, fapt ce se va concretiza în multe vieţi salvate şi redate societăţii şi familiei. Protocolul de colaborare presupune și un schimb de experiență între toți cei implicați în toate etapele activităţii de transplant, aceasta însemnând traininguri, workshop-uri etc sau realizarea de proiecte comune în domeniul transplantului”, se mai arată în informarea citată.
EXCLUSIV CAR-T, terapia care salvează pacienții cu cancere de sânge care nu răspund la niciun tratament. Dr Alina Tănase: Propriile limfocite luptă cu boala
A fost realizat PRIMUL transplant pulmonar de la donatori vii. Pacienta avea plămânii grav afectaţi de COVID-19
Primul transplant de trahee din lume. Femeie din SUA: pentru mine era un efort să respir
Primul transplant de trahee din lume s-a realizat în SUA, la o fostă asistentă socială.
EXCLUSIV Spitalul Sfânta Maria face din nou transplant pulmonar! A fost reacreditat. Monica Althamer: Dosarele a 10 pacienți, evaluate de italieni
Timișoara: 20 de ani de la primul transplant de măduvă din România
Transplant: un copil de 15 ani, accidentat mortal la Cluj, a salvat viața altor trei copii
Un copil de 15 ani a fost accidentat mortal la Cluj. Familia acestuia a decis să doneze organele acestuia ca să salveze viața altor trei copii.
Transplant renal: doi români au primit a doua șansă la viață datorită generozității unei familii din Bulgaria
Tratamentul cu celule CAR-T în bolile hematologice, cu prof.dr. Alina TĂNASE. ACADEMIA DE SĂNĂTATE
Pacient cu AVC masiv, donator de organe. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila: Familia a avut bunăvoința de a accepta donarea de organe
Transplant de organe: patru vieți, salvate în urma deciziei unei familii de a dona organele copilului lor, aflat în moarte cerebrală
Transplantul înseamnă viață! Un copil de 10 ani a salvat viețile a patru semeni necunoscuți, aflați în suferință!
EXCLUSIV Transplant pulmonar, situație dramatică. Austria a închis ușa, ANT negociază cu o altă țară. Dr Radu Zamfir, dezvăluiri
EXCLUSIV Tehnica ce ar putea salva mii de vieți. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Este nevoie. Avem mortalitate destul de mare
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.
EXCLUSIV Ce este transplantul de la donator în moarte circulatorie. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Așa s-a definit moartea
Târgu Mureș: Al treilea transplant de inimă din 2021. Viața unui bărbat de 39 de ani a fost salvată
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.
Institutul Clinic Fundeni, peste 2.000 de transplanturi medulare. Moment aniversar al performaței academice în hematologia românească
Institutul Clinic Fundeni bifează un moment aniversar în ceea ce privește performanța academică. Sunt peste 2000 de transplanturi medulare.
EXCLUSIV Xenotransplantul transgenic, transplant de la porc. Moldovan: O revoluție în medicină. Modificăm genetic animale. Putem construi organe în animale
Xenotransplantul transgenic este o procedură care revoluționează medicina. Se cresc organe umane în corpurile gazdă ale animalelor.
Transplantul de UTER și de intestin subțire, pas URIAȘ în România. Dr. Zamfir, anunțul care dă SPERANȚE enorme
5 români au primit a doua șansă la viață. Familia unei paciente de 77 de ani i-a donat organele
Hepatita misterioasă, legătura cu COVID-19. Meera Chand, mesaj pentru PĂRINȚI: Fiți atenți la semne. Unii copii au avut nevoie de transplant de FICAT
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
ANT: Șase vieți salvate în câteva ore prin transplant. Două familii îndurerate au fost de acord cu donarea de organe
Transplant: trei români, o nouă șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria
Trei români au fost salvați printr-un transplant datorită generozității unei familii din Bulgaria, care și-a pierdut o rudă.
Moartea unui adolescent de 14 ani, șansă la viață pentru 5 pacienți. ANT: O dramă care schimbă definitiv viața familiei, a devenit sursa vieții
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
