EXCLUSIV Bani pentru părinții care au copii cu cancer. Ciuhodaru, despre noua LEGE: Oncologia pediatrică, o prioritate pentru mine
Părinții ai căror copii suferă de cancer vor putea beneficia de sprijin financiar.
Părinții care își însoțesc copiii la tratamentele oncologice vor beneficia de sprijin financiar. Parlamentul European a adoptat amendamentul inițiat de medicul român Tudor Ciuhodaru.
”Părinții cu venituri mici ce însoțesc copii cu patologie oncologică pentru tratament în străinătate vor beneficia de un sprijin financiar special. Amendamentul pe care l-am susținut în Plenul Parlamentului European a fost adoptat cu 368 de voturi pentru, 285 contra și 39 de abțineri”, a declarat în exclusivitate pentru DC Medical, medicul Tudor Ciuhodaru.
Dificultăți în a ajunge la tratament în străinătate
De cele mai multe ori, părinții au dificultăți în a-și duce copiii la tratamente în străinătate.
”Pacienții din România se confruntă în continuare cu o realitate crâncenă. Vorbesc despre dificultăți majore în a accesa serviciile medicale din alte state membre.
Cu toate că Directiva privind asistența medicală transfrontalieră și Regulamentul privind securitatea socială asigură acest lucru puțini știu sau pot să acceseze aceste servicii atunci când au o problemă oncologică”, a mai precizat medicul.
Șase măsuri concrete
Am solicitat instituirea de urgență a șase măsuri concrete, inclusiv o reformă a directivei menționate pentru a putea asigura:
1. Creșterea numărului de campanii de informare privind drepturile pacienților la asistență medicală transfrontalieră.
2. Dezvoltarea punctelor de contact naționale pentru a permite mobilitatea și accesul la echipamente și îngrijiri foarte specializate.
3. Crearea unui ghișeu unic pentru informații despre căile de acces la îngrijiri medicale transfrontaliere care să ofere tuturor pacienților informații clare despre cerințele de acord prealabil care se aplică în anumite state membre.
4. Reducerea barierelor logistice și lingvistice cu care se confruntă pacienții când accesează asistența medicală într-un alt stat membru.
5. Finanțarea în avans a tuturor cheltuielilor legate de tratament (pentru a evita excluderea pacienților cu venituri mici) prin instituirea unui set unic de norme de autorizare și rambursare pentru accesul la asistență medicală transfrontalieră.
6. Un sprijin financiar special părinților cu venituri mici care își însoțesc copilul în străinătate pentru tratament prin revizuirea Regulamentului privind securitatea socială.
”Oncologia pediatrică a fost și este întotdeauna o prioritate pentru mine”, a mai explicat dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe și europarlamentar, membru în Comisia pentru sănătate publică, mediu și siguranță alimentară a Parlamentului European.
Concediu de 45 de zile și indemnizație
Noua lege nr.24/2022 prevede că asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer adult, nu doar pentru copii, cum este potrivit legislației actuale. Însoțitorul pacientului oncologic adult va avea dreptul, în câteva luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, la un total de 45 de zile de concediu și la o indemnizație.
„Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist.
Pacientul cu afecțiuni oncologice își poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului și a indemnizației este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, arată forma promulgată a legii.
Pacientul este cel care alege cine este persoana care îl îngrijește și primește aceste drepturi.
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
-
-
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Ispitele de la Insula Iubirii ajung să dezvolte "tricupluri" în viața reală. Psihologul Radu Leca, avertisment
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Ce se întâmplă în creier atunci când ne rugăm? Acad. Vlad Ciurea: Efect total asupra creierului
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
