COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Oamenii care refuză să poarte măști pentru a-i proteja pe ceilalți de contaminarea cu noul coronavirus au fost pedepsiți să sape gropi pentru morți.
Opt rebeli din regența Gresik din estul Java, Indonezia, care nu au vrut s poarte măști, au primit pedeapsa severă de a săpa gropi la un cimitir public din satul Ngabetan.
Câte doi au fost repartizați la fiecare mormânt pentru a le preda o lecție dură, au spus liderii satului, potrivit dailystar.co.uk.
Șeful districtului Cerme, Suyono, a spus: „Există doar trei săpători de morminte disponibili în acest moment, așa că m-am gândit că aș putea să îi pun pe acești oameni să lucreze cu ei. Sperăm că acest lucru poate crea o măsură de descurajare împotriva încălcărilor ulterioare a măsurilor”.
Nadi bin Eji, care lucrează la unul dintre cele două cimitire din Jakarta, unde sunt îngropate victimele coronavirusului, a declarat că aproximativ 2.600 de persoane au fost îngropate de la începutul focarului.
Indonezia a înregistrat peste 215.000 de cazuri ale infecției mortale, ceea ce a dus la implementarea unor măsuri stricte pentru încercarea de a limita răspândirea virusului.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!