Procent MARE de pozitivi cu COVID-19 în județul Alba
Aproape jumătate dintre cei diagnosticați cu infecția COVID-19, de la mijlocul lui martie, în județul Alba sunt pozitivi.
Aproape o jumătate din totalul persoanelor din Alba diagnosticate cu noul coronavirus de la mijlocul lunii martie, când a fost primul caz depistat în judeţ, sunt actualmente pozitive, după cum reiese din datele date joi publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. Potrivit DSP, de la începutul pandemiei au fost înregistrate 3.000 de persoane cu noul coronavirus, din care numai joi au fost anunţate 119 noi cazuri - după prelucrarea miercuri a 1.093 de teste. Au fost declarate vindecate 1.475 de persoane, iar 96 au decedat. Astfel, joi se înregistrau 1.429 de cazuri active, adică 47,63% din totalul de 3.000.
În total, din martie, au fost efectuate în judeţ 89.574 de teste, potrivit Agerpres. În Alba sunt mai multe focare active, din care cel mai mare este la un centru din Galda de Jos aparţinând de DGASPC. Sunt focare atât în mediul privat, la diverşi agenţi economici, cât şi la stat, inclusiv la primării.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
