Rafila, despre cazurile de hepatită de cauză necunoscută: Avem zeci de cazuri în fiecare an

Sonia Baciu |
Data publicării:
Rafila despre cazurile de hepatita. FOTO Captura video Antena 3
Rafila despre cazurile de hepatita. FOTO Captura video Antena 3

Alexandru Rafila susține că nu există vreo legătură între cazurile de hepatită de cauză necunoscută la copii și infecția Covid.

Ministrul Alexandru Rafila a afirmat, la Antena 3, că în România, în fiecare an sunt zeci de cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii, în contextul în care la nivel mondial sunt deja raportate aproape 200 de cazuri, iar 17 dintre acestea au fost extreme de grave, necesitând transplant hepatic.

În România, au fost anunțate 5 cazuri, din care patru sunt încă în faza de suspiciune, iar cel mai grav este cel al fetiței de 5 ani, ce astăzi va fi supusă transplantului, dar a cărei insuficență hepatică severă este dată de Boala Wilson.

„S-a crezut că este vorba de o hepatită de cauză necunoscută, situaţia este foarte serioasă, dar azi (n.r. vineri) am aflat că nu este vorba despre o hepatită de cauză necunoscută, este vorba despre o afecţiune genetică - Boala Wilson - care duce la o insuficienţă hepatică gravă şi care se pretează pentru transplant. (...)

Deja copilul a fost transferat şi mâine (n.r. sâmbătă) o echipă mixtă (…) va efectua un transplant de urgenţă la acest copil, dar care nu are nicio legătură cu hepatitele”, a precizat ministrul Alexandru Rafila, la Antena 3.

Întrebat dacă aceste cazuri de hepatită de cauză necunoscută raportate în 12 ţări de către OMS au legătură cu Covid 19, ministrul Sănătății a afirmat: „Deocamdată nu avem decât supoziţii, nu avem niciun fel de argumente ştiinţifice solide. Există cazuri de hepatită și la copii care nu au avut infecţie cu adenovirus şi există şi copii care nu au făcut infecție Covid.

Pe de altă parte, să ştiţi că, în fiecare an, în România avem nişte zeci de cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii. Nu este o chestiune neapărat nouă”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Ce este boala Wilson, cauza hepatitei "misterioase" la fetița din România. Ce o declanșează și care sunt simptomele

Fetița în vârstă de 5 ani depistată cu hepatita "fulminantă" cu origini necunoscute va fi supusă mâine operației de transplant, "având drept donator un tânăr cu vârsta de 17 ani", a transmis Ministerul Sănătății.

O echipă mixtă de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" și de la Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni va realiza transplantul.

”În cursul zilei de azi fetița în vârstă de 5 ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi efectuat în perioada imediat următoare transplantul hepatic. Fetița este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienților cu insuficiență hepatică, având și alte comorbidități. În timpul transportului cu ambulanța a fost însoțită de un medic specialist ATI de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Între timp a fost stabilită și cauza hepatitei severe, care este boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Acumulările de cupru determină insuficiență hepatică și leziuni multiple la nivelul altor organe, iar transplantul reprezintă în acest caz opțiunea terapeutică. În acest moment este internată în secția de terapie intensivă de la Institutul Clinic Fundeni.

Ce este boala Wilson

 Boala Wilson este o tulburare genetică rară caracterizată prin exces de cupru depozitat în diverse țesuturi ale corpului, în special în ficat, creier și corneea ochilor. Boala este progresivă și, dacă nu este tratată, poate provoca afecțiuni hepatice (hepatice), disfuncții ale sistemului nervos central și deces. Diagnosticul și tratamentul precoce pot preveni invaliditatea gravă pe termen lung și complicațiile care pun viața în pericol. Tratamentul are ca scop reducerea cantității de cupru care s-a acumulat în organism și menținerea ulterioară a unor niveluri normale de cupru, potrivit Rare Diseases.

Boala Wilson este o tulburare genetică, rară, dezvoltată la o persoană la 30.000, moștenită care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Citește mai departe aici.

Vezi și: Hepatita "misterioasă" - "se transmite UȘOR, pe cale RESPIRATORIE". Carmen Dorobăț: Transplantul hepatic la copii, o problemă specială

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel