Rețelele sociale vor fi interzise. Cine nu va mai avea acces

Rețelele sociale, INTERZISE. Cine nu va mai avea acces și de ce.
Olanda recomandă părinţilor să interzică reţelele sociale copiilor sub 15 ani. Guvernul olandez a lansat marţi o recomandare adresată părinţilor de a interzice accesul copiilor cu vârste mai mici de 15 ani pe reţelele de socializare precum TikTok şi Instagram, pentru a proteja sănătatea mintală a celor mici, potrivit AFP.
O iniţiativă în linie cu alte state europene și mondiale
Această recomandare, care nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, urmează exemplul altor ţări. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că va interzice reţelele sociale tinerilor sub 15 ani dacă măsura nu va fi adoptată la nivel european în următoarele luni. Australia, Noua Zeelandă şi Spania planifică, de asemenea, restricţii similare pentru persoanele sub 16 ani.
Riscurile utilizării intensive a reţelelor sociale
Ministrul olandez al Sănătăţii, Bunăstării şi Sporturilor a explicat motivele din spatele acestei recomandări.
"Utilizarea intensivă a ecranelor şi a reţelelor de socializare poate dăuna sănătăţii (mintale) şi dezvoltării copiilor", spune ministrul olandez al Sănătăţii, Bunăstării şi Sporturilor, potrivit Agerpres.
El a enumerat o serie de probleme cauzate de acest fenomen.
"Gândiţi-vă la tulburările somnului, la atacurile de panică, la simptomele depresive, la scăderea puterii de concentrare şi la o imagine negativă asupra sinelui", a mai subliniat ministrul.
Diferenţiere între tipuri de aplicaţii digitale
Guvernul olandez face o distincţie clară între smartphone-uri, aplicaţiile de mesagerie (WhatsApp, Signal) şi reţelele de socializare (TikTok, Instagram). Astfel, recomandările sunt:
- Fără smartphone înainte de clasa a V-a (în jur de 11-12 ani).
- Aplicaţiile de mesagerie pot fi folosite începând cu vârsta de 12-13 ani, odată cu intrarea în gimnaziu.
- Reţelele de socializare ar trebui interzise copiilor sub 15 ani.
"O abordare progresivă şi eficientă: mai întâi să înveţe să comunice pe mesagerie, apoi să se familiarizeze cu reţelele de socializare", a explicat Guvernul olandez.
Limitări privind timpul petrecut în faţa ecranelor
Ministerul olandez a publicat şi directive referitoare la durata utilizării dispozitivelor digitale:
- Niciun moment în faţa ecranelor înainte de doi ani.
- Maximum trei ore pe zi pentru copiii peste 12 ani.
Totodată, Guvernul subliniază că o utilizare sănătoasă a dispozitivelor mobile nu se reduce la limitarea timpului online.
"Este vorba totodată despre a echilibra timpul petrecut în faţa unui ecran cu alte activităţi, despre a utiliza produsele media împreună şi despre a favoriza experienţele online pozitive", au mai subliniat autoritățile.
Presiunea pentru reglementări la nivel european
Mai multe ţări din Uniunea Europeană, printre care Franţa, Spania şi Grecia, au cerut recent Bruxelles-ului să impună reglementări mai stricte privind utilizarea platformelor online de către copii, din cauza riscurilor de dependenţă, hărţuire cibernetică şi discursuri instigatoare la ură.
Această iniţiativă reflectă o preocupare tot mai mare la nivel global pentru protecţia sănătăţii mintale şi a dezvoltării copiilor în era digitală.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Boala arterială: simptome, diagnostic, tratament. Dr. Anca Chitic (SANADOR), la DC Medical, DC News
Totul despre boala arterială. Dr. Anca Chitic (SANADOR), la DC Medical, DC News.
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
Ion Iliescu, în stare fizică precară
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Eșec dur pentru tratamentul ficatului gras. A murit din cauza unui atac cibernetic
Mituri și adevăruri despre dinții de lapte
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Simplificări promise pentru aprobările medicale. Pastila de slăbit care n-a convins investitorii
Medicamentul pentru slăbit promite rezultate spectaculoase, dar dezvăluie efecte neașteptate.
Birocrația medicală ar putea dispărea.
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Alexandru Rogobete, despre reducerea posturilor din spitale
Ce se întâmplă cu posturile din spitale? Ministrul Sănătății rupe tăcerea.
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.