UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Un bărbat de 30 de ani, tatăl unui copil adus cu ambulanța la UPU Pediatrie de la Spitalul Județean Constanța, a amenințat cadrele medicale și pacienții cu un pistol. El a fost imobilizat de firma de pază, iar...
Scandal noaptea trecută la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Un individ despre care presa locală scrie că părea a fi sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat cadrele medicale cu o armă, în UPU, la Pediatrie.
Totul s-a petrecut în jurul orei 1.30, scrie replicaonline.ro. Agenții Zip Escort, care asigurau pază Spitalului Județean de Urgență Constanța, și-au alertat colegii de intervenție, iar aceștia l-au imobilizat pe bărbatul înarmat cu un pistol cu bile și un spray paralizant, arme de care a făcut uz, amenințând personalul medical, întrucât își pierduse răbdarea să mai aștepte consultul copilului.
Polițiștii chemați de firma de pază au deschis pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Reprezentanții spitalului spun că imediat după ce fetița a fost adusă cu ambulanța a și fost consultată. „Copila, în vârstă de 10 ani, a fost preluată imediat de personalul medical din Urgențe și supusă intervențiilor. În tot acest timp, tatăl micuței a devenit agitat și afirma în sala de așteptare că el face moarte pentru copilul său, moment în care a și scos arma amenințând pe toată lumea. Imediat au intervenit forțele de ordine și l-au imobilizat până la sosirea poliției" a transmis Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, citată de replicaonline.ro. După ce i-au fost făcute investigații medicale, copila a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.