Scandalul impostorilor din Sănătate: 8 fizicieni falși, descoperiți în spitale
După scandalul cu „chirurgul” impostor italian Matteo Politi care a „operat” estetic, la 6 clinici private, zeci de românce și cel al „ginecoloagei” Raluca Daniela...
Scandalul impostorilor din Sănătate ia o nouă turnură: Colegiul Fizicienilor Medicali din România, despre care aflăm că ar fi înscris în Registrul Național al Organizațiilor Non-Guvernnamentale deținut de Ministerul Justiției, a dezvăluit, astăzi, că există 8 cazuri în care persoane neinstruite corespunzător care practică (7 dintre ei) profesia de fizician medical în sistemul de sănătate din România. În realitate, persoanele în cauză ar fi de fapt inginer mecanic, bioinginer sau chimist, și nu ar avea drept de practică.
Nu au drept de practică, dar tot au fost angajați
„Unii dintre ei au depus dosare la Colegiul Fizicienilor Medicali, dar au fost refuzați. Ei nu au drept de practică și nu pot munci în astfel de posturi", a susținut Marin Bodale, vicepreședinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România.
„Au solicitat înscrierea în calitate de membru, pentru a induce în eroare, să spunem, autoritățile competente, un număr de 3-4 persoane, dar din statisticile noastre, am depistat un număr de opt persoane care practică profesia de fizician medical fără o pregătire în fizică medicală, cu toate că legea le explică foarte clar care sunt procedurile de recunoaștere a unei diplome. Dacă este obținută în alt domeniu decât fizica medicală, dumnealor nu au parcurs pașii respectivi și au obținut acreditări fie cu complicitatea unor angajați ai unor instituții publice în care și-au fluturat hârtiile pe la diverși angajatori, au practicat profesia sau practică în continuare profesia de fizician medical, fie că este inginer mecanic, chimist, inginer, bioinginer", a declarat acesta, la Digi24.
Or, cel puțin șapte dintre cei opt „fizicieni medicali" nu ar avea pregătirea corespunzătoare. „Le lipsesc cursurile de fizică medicală, fizică aplicată în radiologie, optică (...) Le lipsesc aceste cursuri, dar au primit acreditare. (...) Viața pacienților a fost pusă în pericol", a susținut Bodale.
Ginecoloaga de la Ilfov
Cazul de față vine la doar o zi după ce o femeie de 30 de ani, Raluca Daniela Bîrsan, s-a descoperit că se dădea drept rezident la ginecologie la Spitalul Județean Ilfov, de circa 10 ani, deși potrivit jurnaliștilor de la Libertatea a abandonat școala în clasa a IX-a.
Ea semnase cu Spitalul un contract de voluntariat, ilegal – după cum spunea ministrul Sănătății, Sorina Pintea - și prezentase diplome false, inclusiv cea de absolvent al UMF Carol Davila, deși nu a figurat niciodată nici măcar ca student la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.
În cazul ei, Secția 9 de Poliție s-a autosesizat și face cercetări.
O prevedere legislativă l-ar putea face scăpat pe italian?
Săptămâna trecută, cazul chirurgului impostor Matteo Politi - care opera sub numele de Matthew Mode - fără a avea studii de spcialitate și cu doar 9 clase absolvite, a ținut prima pagină.
După ce a petrecut o noapte în arestul Secției 4 de Poliție, el este acum în arest preventiv pentru 30 de zile, dar astăzi avocatul său a anunțat că va cere judecătorilor ca Matteo Politi să fie cercetat în libertate și că italianul impostor și-a manifestat dorința de „a se înțelege” cu victimele sale.
„Vreau ani grei de pușcărie pentru cei care pun în pericol sănătatea populației. Orice slăbire a legislației în acest domeniu poate să încurajeze portarul sau știu eu omul de la colțul străzii să facă așa ceva. Trebuie să fie toleranță zero pentru așa ceva" (...) Să ne uităm la complicități. Că astfel de oameni nu ar fi putut ajunge în posturile în care au ajuns dacă cineva nu i-ar fi ajutat!", a explicat conf.dr. Tudor Ciuhodaru, la România TV.
-
-
-
-
-
Mâncarea care te ajută să-ți păstrezi mintea limpede20.12.2025, 12:46
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Când trebuie să iei medicamente: înainte, în timpul sau după mese
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
De ce provoacă statinele dureri musculare
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Pastila combinată care scade rapid tensiunea și reduce riscul de infarct și AVC
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
