Scandalul medicilor falși. CJ Ilfov, plângere penală
Scandalul medicilor falși continuă. Consiliul Județea Ilfov a făcut o plângere pentru posibile fapte penale în scandalul medicului ginecolog fals de la Spitalul Județean Ilfov.
Consiliul Judeţean Ilfov a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 pentru posibile fapte penale, scrie agerpres.ro. De asemenea, cere demisia directorului medical şi a fostei şefe a Secţiei de Ginecologie, după ce o femeie bănuită că nu aavea studii de specalitate a lucrat mai mulți ani la unitatea medicală, ca medic.
Raluca Bârsan, femeia de 30 de ani care a pretins că e medic, a fost descoperită la scurt timp după ce un alt fals medic a făcut zeci de operații la mai multe clinici private. Ea a lucrat mai mulţi ani la Secţia de ginecologie a Spitalului Judeţean Ilfov pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, fără aviz de la Colegiul Medicilor.
„Ca urmare a suspiciunilor de infracţiuni comise de Raluca Daniela Bârsan, Consiliul Judeţean Ilfov se consideră prejudiciat şi a solicitat obligarea numitei la plata unor despăgubiri, constituindu-se ca parte civilă”, arată sursa citată.
Femeia a prezentat o diplomă despre care a susținut că a fost eliberată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București. În urma anchetei administrative s-au constatat mai multe diferență înte diploma prezentată de aceasta și cele care au fost emise de unitatea de învățământ în anul respectiv, ducând la suspiciunea de fals.
Acte lipsă din dosarul de personal
De asemenea, se mai arată în materialul publicat, din dosarul de personal lipseau documente obligatorii conform fişei postului de medic voluntar: diploma de medic specialist şi avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor; dosarul de personal nu a fost actualizat din 2014 până în prezent, ceea ce duce la suspiciunea exercitării în această perioadă a unei activităţi în afara cadrului legal, precizează comunicatul citat.
Consiliul Judeţean Ilfov a cerut Spitalului Judeţean să facă o cercetare disciplinară şi toate persoanele vinovate să fie sancţionate, se mai arată în comunicat.
„Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră necesar ca printre cei sancţionaţi să se afle şi directorul medical al spitalului, Cristina Stoica. Directorul medical ar trebui demis din funcţie, pentru că a trecut sub tăcere faptele petrecute. Considerăm că cel puţin aceeaşi sancţiune se impune şi în cazul fostei şefe a Secţiei de ginecologie, dr. Roxana Dragu, pentru că a permis să activeze sub îndrumarea ei un medic fals, dar şi în cazul celorlalte persoane care vor fi găsite responsabile pentru situaţia creată”, arată CJ Ilfov pentru sursa citată.
-
Alimentele care afectează creierul și cresc tensiunea arterială25.10.2025, 18:23
-
-
De ce mă doare capul în fiecare dimineață?25.10.2025, 12:41
-
-
Acest medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Costă cam 1.134 lei
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
