Scandalul MEDICULUI estetician FALS: „Dr. Lana” reținută pentru 24 de ore; zeci de femei mutilate

Dana Lascu / 04 dec 2020 / 12:19

Femeia care poza în medic estetician și care este acuzată de zeci de femei că le-ar fi mutilat, a fost reținută peste 24 de ore. Ancheta, însă, ar putea trece granița, pentru că femeia are cabinet și la Chișinău!

O femeie din Republica Moldova, care pretindea că e medic și făcea proceduri de chirurgie estetică fără drept chiar în Capitală, dar în cabinete din Constanța, a fost reținută peste 24 de ore și va fi prezentată în fața judecătorilor cu propunere de arest preventiv.

Surse judiciare au explicat, pentru  DC Medical, că Svetlana Serghei a fost reclamată de zeci de femei care au plătit sute, chiar mii de euro, pentru proceduri estetice care le-au desfigurat. Victimele au făcut și o pagină de Facebook, intitulată „Mi-a distrus fața “dr” Lana”, unde sunt înscrise peste 3.900 de persoane. 

Svetlana Serghei care să dădea drept Doctor Lana, își racola clientele de pe Facebook și Instagram, discuta cu ele pe Whats app, și le chema în cabinete aranjate mai mult prin apartamente. Femeia, însă, nu avea drept de liberă practică în România. Asta nu a împiedicat-o, spun polițiștii, să facă zeci de intervenții estetice, cu care se și lăuda pe conturile de pe paginile de socializare menționate, conturi care încă funcționează!

Suspecta pretindea să fie plătită cu banii jos, iar intervențiile „miraculoase” durau între jumătate de oră și o oră, după care pacientele erau trimise acasă cu indicații să ia câteva zile un antibiotic (Zinnat sau Augmentin). 

Așa zisa doctoriță nu se oprea doar la operații estetice, făcea și proceduri stomatologice, precum cele de albire a dinților. Iar prețurile ajungeau la câteva sute de euro în cazul procedurilor mai complicate.

Culmea e că femeia are cabinet estetic și la Chișinău, într-un centru comercial, iar unele fete s-au dus în Capitala Moldovei ca să-și facă intervențiile. 

Surse judiciare au explicat pentru DC Medical că până acum 54 de femei ar fi depus plângere. Pe pagina de Facebook creată de femeile mutilate de pretinsul doctor, acestea spun că au dat și peste 1.000 pentru proceduri, și că Dr Lana își schimba des locația cabinetelor. 

Ce spun tinerele mutilate

„Cred ca am fost in 3 locatii diferite pana acum ! Chiar sunt curioasa de treaba asta .. . Ii este frica sa nu faca cineva plangere si sa nu trimita vreun control peste dansa? Si ca idee nu ea va scrie msj le .. ci domnul care o ajuta!”, scrie una dintre tinere. 

„Să mă laud și eu cu prostia mea. Este a mea și a noastră, a celor care decidem sa rămânem intrun cabinet ca al dânsei, improvizat intr-un apartament, și ca mai lasam și bani după ce vedem ca nu oferă bon!  Am fost incantata de idee pentru ca era singura pe care o știam sa facă procedura de fox eyes... am tras o luna jumate de înțepături și “cabluri” rămase prin cap, plus semne și gâlme”, arată o alta. 

„Din păcate și mie mi-a distrus și mie doamna “doctor” fața. Mi-am injectat pomeții și buzele la dansa. Am vrut juvederm ultra 4, dar ea a insistat sa îmi injecteze alt acid “pentru contur” a doua zi am făcut infecție, ea nu a mai răspuns la telefon sau la mesaje. Am avut noroc cu un alt medic specialist in estetica faciala, care m-a salvat! Am trecut prin niște dureri groaznice, nu îmi puteam deschide ochii,plus ca am plătit foarte mulți bani pentru a-mi salva fata. Doctorul care m-a salvat mi-a spus ca puteam sa rămân oarba, mi s-a injectat prost acidul și a fost cel mai ieftin de pe piața! Aveți grija fetelor!”, a notat o altă victimă.

Altele au decis să o dea în judecată. 

 „Nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand am decis in mai putin de o zi sa merg la o persoana despre care nu stiam nimic, adica am mers la doi medici in trecut din Bucuresti de care am fost foarte multumita si pe care i-am urmarit luni intregi inainte sa iau o decizie... Am ajuns la acesta fiinta care merita sa fie inchisa pentru experimentele pe care le-a facut pe noi pentru a-mi augumenta buzele! Ajunsa la dansa m-a intreabat ce acid am avut in buze si daca am incercat vreodata noua formula de acid de la Princess,i-am spus ca nu si atunci dansa mi-a sugerat ca ar fii perfect pentru buzele mele si ca trebuie sa il incerc...Tot ea m-a intrebat daca vreau un Ml sau mai putin?! Am ramas putin pe ganduri dar am zis ca na are o alta metoda prin care coopereaza cu clientii nestiind de fapt ca ea este incompetenta pentru profesia pe care pretinde ca o are..Avand o discutie cu ea inaintea procedurii am intrebat-o si de aceasta procedura “Foxy Eyes”eu zicandu-i ca nu sunt de acord cu faptul ca se face o incizie si intreband-o daca exista si o altfel de metoda. Simpliflic pentru ca am o stare de nervi atunci cand ma gandesc prin ce am trecut timp de cateva luni pana cand fata mea si-a revenit la forma initiala (ochii) iar buzele sunt intr-o stare buna,adica nu am ramas cu galme cu nimic. Ce pot sa va transmit, nu cereti sfaturi nimanui atunci cand mergeti sa va augumentati buzele, pometii etc, urmariti anumiti doctori pentru cateva luni,cititi recenzii si dupa luati o hotarare! Eu am sa o dau in judecata si voi cheltui cat se poate de mult pentru a o impiedica sa mai nenoroceasca si alte fete”, scris una dintre tinerele nenorocite de falsul medic. 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.201
YesMy