Spitalul Sf Sava din Pantelimon, poveste de Crăciun despre recuperare și paliație

Dana Lascu / 25 dec 2019 / 21:40

Pentru că e sfârșit de an, zi Sfântă de Crăciun, ne-am gândit să vă spunem o poveste despre cum poți să ai grijă de oamenii bolnavi, cu speranță și cu îndârjire, până în ultima clipă și - oricât de pretențios ar suna - exact ca la carte. E povestea unui spital nou, construit la ieșirea din Pantelimon, văzută prin ochii unui aparținător.

Când vezi prima dată clădirea Spitalului Sf Sava de la ieșirea din Pantelimon înspre Cozieni și Mănăstirea Pasărea, te gândești că e un bloc cochet cu apartamente. Lung, dar nu foarte înalt, căci are doar 4 etaje, e înconjurat de balcoane pe de-a lungul și are în fața o peluză largă, care-l ține la distanță de intersecția destul de circulată. Dacă n-ar scrie mare pe el că e spital, nu ți-ai putea da seama, decât poate dacă ai prinde cu coada ochiului ambulanțele parcate discret, după colț, sau vreun medic ori vreo asistentă, echipați „ca de spital", pe vreun hol.

Spitalul care aduce a hotel

Odată ce-i treci pragul, aduce mai curând a hotel de trei – patru stele. Are recepție, mini-saloane cu canapele mari din piele aranjate cochet printre coloane pe care sunt expuse icoane și tablouri, și, cum e luna decembrie, peste tot sunt ornamente de Crăciun. Iar într-un colț, un brad semeț împodobit așa cum tradiția o cere.

Doar că la recepție nu îți dau cheia de la cameră, ci te întreabă la ce pacient mergi și te roagă să te înregistrezi în condică. Altfel nu se poate intra. Abia atunci conștientizezi pe deplin că e spital, privat ce-i drept, de geriatrie, recuperare și de paliație. Și doar atunci ți se strânge inima, gândindu-te mai ales la acest ultim cuvânt. La paliație. Cum o lună și jumătate i-am trecut pragul zilnic aproape, mă obișnuisem cumva cu ideea că persoana dragă mie e într-un spital, deși refuzam să accept cuvântul paliație. Și-am refuzat până în ultima secundă.

Când auzim de paliație, cei mai mulți dintre noi ne gândim automat la sfârșitul vieții. Paliația, însă, înseamnă mult mai mult decât acel ajutor medical specializat acordat persoanelor cu boli în faze terminale, cum sună sec definiția scurtată a specialității. Pentru unii, oricât de ciudat ar suna în context, poate însemna chiar o a doua șansă la viață. Sunt și pacienți, și nu puțini, care pot fi întorși din drumul către lumea drepților. Și dacă-i mai și cunoști și-i vezi pe holurile spitalului sau prin sălile de recuperare pe unii dintre ei, nu te poți opri să speri că și în cazul persoanei dragi ție va fi la fel. Că se va întâmpla o minune.

Dacă e să ne gândim la peisajul general din România, „la stat" sunt puține spitale care au secții de recuperare și de paliație. De asemenea, sunt foarte puține cămine de bătrâni și de bolnavi. Mult sunt nevoile reale ale populației.

Apoi, să nu uităm că în spitalele de stat, cu zecile lor de mii de pacienți tratați anual, nu e exact locul potrivit pentru astfel de servicii, fie că vorbim de recuperare, fie că de paliație. În ambele cazuri, acestea consumă foarte multe resurse, umane și materiale, - pre amulte pentru un stat sărac. Și presupun spitalizare de durată, ceea ce nu dă bine la „randamentul" unui spital, iar pacienții au nevoi speciale și, mulți dintre ei, nevoie de supraveghere permanentă.

Ați putea spune că tot acasă le-ar fi mai bine. Dar nu e așa. Sunt mulți bolnavi, prea mulți, pentru care familia, oricât de numeroasă, implicată și grijulie ar fi, nu poate face față nevoilor de îngrijire. Nu suntem toți medici, asistenți și infirmiere, ca să știm ce tratamente le trebuie, cum să le administrăm și nici n-avem experiența necesară ca să avem grijă de un astfel de bolnav, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, până în clipa când își dau ultima suflare.

Nevoile unui bolnav nu sunt ușor de rezolvat

Pentru că un astfel de bolnav are nevoie - și primește la Sfântul Sava - de mult mai multă atenție decât familia i-ar putea acorda. Sunt pacienți care fac zilnic câte 2-3 ședințe și a câte o oră fiecare, de kinetoterapie, de fizioterapie, de masaj terapeutic, proceduri speciale de recuperare, manevre din care unele necesită aparate speciale și personal cu pregătire medicală specializată care să lucreze separat, cu fiecare bolnav în parte, ca rezultatele să se și vadă.

Apoi, trebuie consultați „periodic" de cardiolog, neurolog, psihiatru, geriatru sau medici din alte specialități, în funcție de bolile pe care le au. Au nevoie des de tot felul de analize. Unii au nevoie de aparate de oxigen, au stome care trebuie schimbate, perfuzii care trebuie puse și scoase etc. Asistentele, care sunt una pe tură la cel mult două saloane cu maximum trei paturi, mai multe decât își poate permite să aibă un spital de stat, au de dat tratamente, de îngrijit escare – acele răni care apar mai ales pe spate când un bolnav stă nemișcat cu săptămânile. Pentru unii e nevoie de saltele speciale, anti-escare, care sunt și ele scumpe și mai trebuie să și te pricepi când le achiziționezi. Sunt bolnavi care au nevoie de scutece - și ele trebuie constant schimbate - care trebuie spălați și îngrijiți constant. Și nu e ca și cum ai avea grijă de un bebeluș, nu?!

Au probleme mentale, ba chiar devin violenți. Câți dintre noi avem răbdarea sau știm cum să calmăm un bolnav cu mintea măcinată de boală care urlă fără un motiv anume? Ne-ar ține nervii să-i luăm cu frumosul, cu „iubito, te rog, trebuie să iei pastila asta, pentru că altfel vei avea probleme la inimă", sau, cum l-am auzit pe un haios medic specializat în Urgență, vorbindu-le cu răbdare doamnelor mai recalcitrante internate la Spitalul Sf Sava, cu „prințesă, dacă trebuie să luăm tratamentul, trebuie. Dacă ți-l iei acum, de față cu mine, pun o vorbă bună la bucătar să-ți dea clătite la desert, la prânz". Le vrăjea de fiecare dată, deși ele se prefăceau morocănoase. Și asta indiferent de cât de grea ți-a fost ziua de muncă, de ce probleme ai la serviciu sau în familie și, în cazul medicului de care vorbeam, de câți pacienți o fi salvat la Urgență.

Și că tot vorbeam de asta, la cei mai mulți dintre bolnavii care au nevoie de paliație sau au boli cronice dizabilitante și mâncarea e o problemă. Au voie să mănânce de regulă, doar anumite lucruri, și orice om care a avut grijă vreodată de un bolnav, știe că acesta, pus în fața unor restricții, face nazuri. Ar vrea să mănânce „ca acasă", așa că refuză dacă bucatele nu au gust sau nu arată atrăgător în farfurie. Nu e glumă, unii au nevoie de meniuri personalizate, și ar trebui să fim bucătari cu acte în regulă ca să putem găti ceva atrăgător din chestii fade, plus un monument de răbdare să-i facem să și mănânce.

Și ce e important până la urmă?

Nu în ultimul rând, acești bolnavi nu pot sta în paturi cum avem cu toții acasă, ci au nevoie de unele speciale, mobile, care să poată fi ridicate și să aibă buton de alarmă. Nu mai vorbim de faptul că mulți dintre ei pot face ceea ce medicii numesc „decompensare". Adică starea lor se agravează brusc, pot intra în stop cardio-repirator, și trebuie să înceapă cineva manevrele de resuscitare până vine SMURD-ul să-i preia. Câți dintre noi, cei fără studii medicale, știm sau ne-am încumeta să facem asta?

Dacă e să tragi linie și să aduni, e o muncă enormă, cu normă întreagă și clar nu e pentru doar un om - doi. E adevărat, însă, că din păcate nu toate familie își pot permite asta. 

Și ce e important până la urmă, în lupta asta cu moartea, chiar și atunci când bătălia e pierdută? Să-i faci acele ultime zile, luni, poate chiar ani din viața, mai bune/mai buni. Să fie îngrijit și să trăiască atât de bine cât se poate, și fără dureri, răni și alte probleme, atât de mult cât îi e dat. Sau, dacă e loc de vreo minune, și cum vă spuneam știu astfel de cazuri, să ai pentru mai mult timp lângă tine acea persoană dragă pentru care se zbate o întreagă echipă de oameni cu inimă mare. O echipă condusă de Alina Ion, căreia îi mulțumesc personal pentru modul în care au avut grijă de mătușa mea dragă. În cazul ei nu s-a putut înfăptui minunea la care speram cu toții, dar știu că în această ultimă lună și jumătate de viață a avut tot ce și-a dorit și îi trebuia. Și pentru asta, vă multumesc! Sărbători fericite și multă sănătate să aveți!

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.23
YesMy