Stare de alertă: Reguli și restricții pentru românii când merg la biserică. Anunțul BOR
În contextul prelungirii stării de alertă, Patriarhia Română anunță că din 17 iulie 2020 anunță îndrumările privind participarea credincioșilor la sfintele slujbe în interiorul și în exteriorul...
Conform Patriarhiei Române, citată de basilica.ro, regulile privind participarea credincioșilor la sfintele slujbe în interiorul și în exteriorul lăcașurilor de cult sunt:
I. Accesul credincioșilor în lăcașurile de cult
Sfânta Liturghie și celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici și sărbători, se săvârșesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioșilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioși vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârși slujba în aer liber (în curtea bisericii).
Pentru credincioșii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.
În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuințe. Astfel, se va evita aglomerația credincioșilor la slujbele de sâmbătă și duminică.
Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală și Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanța de 2 m, așteptând pe un singur râ Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum și persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică și nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea și Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajați sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.
Credincioșii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie și celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV și Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
II. Folosirea spațiului liturgic
La intrarea și ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea ușii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică își va dezinfecta mâinile.
Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spațiile anexe ale acesteia, dar se pot distribui pachete cu hrană, ambalate igienic.
La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecție și mănuși. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioșii din biserică. Ca măsură de siguranță (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spațiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.
III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârșirea Sfintei Liturghii
Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curățate.
Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor și mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale și medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă și protecție stabilite de autorități.
Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate și sănătatea celor din jurul nostru. Viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă, notează Cancelaria Sfântului Sinod.
-
Ce este vitamina B1 (tiamina) și cum previne boala beriberi10.12.2025, 21:39
-
-
-
Ce este ambliopia. Simptomele care anunță o problemă de vedere gravă10.12.2025, 18:06
-
Deficit de zinc: cum îl recunoști, semne și cauze10.12.2025, 17:48
Ce să faci imediat și ce să NU faci dacă simți miros de gaz în casă
Aspartam: otrava dulce din "zero zahăr". Ce se întâmplă atunci când îl consumi și cum declanșează cancerul
4 măsuri esențiale care îți pot salva viața pe timp de caniculă. Dr. Ciuhodaru, explicații
Cât de des trebuie să speli lenjeria de pat, de fapt? Răspunsul te va surprinde
Dacă ai acest simptom, mergi de urgență la medic. Poate fi un semn fatal
Dacă ai oricare dintre aceste simptome, nu aștepta! Sună la urgențe imediat!
Acesta este motivul pentru care ar trebui să pui orez în dulap
De ce ar trebui să pui orez în dulap. 6 lucruri utile pe care le poți face cu orezul.
Ce să NU faci de Paște și ce să NU mănânci după post. Greșeala pe care o fac mulți români - recomandări INSP
Recomandări ale specialiştilor INSP în contextul sărbătorilor pascale.
Cum se spală, de fapt, blugii. Truc genial de la Adina Buzatu
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major.
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
Obiectul care nu are ce căuta în baie. Nici măcar nu te gândești despre ce e vorba
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
De ce să nu mai ții periuța de dinți lângă chiuvetă
Soluția anti-căpușe. Scapă de căpușe în mod natural, fără chimicale! Uite ce poți face acum
Ce înseamnă când apar păianjeni în casă
Ce nu trebuie să faci niciodată la un priveghi. Greșelile pe care mulți le fac fără să știe
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
Știința spune să folosiți ventilatoarele până când temperatura este de 27°C. Trucul simplu care scade factura la curent
Australienii au descoperit TRUCUL genial care îți scade factura la curent cu până la 90% vara!
Ce pastile nu trebuie luate niciodată cu cafeaua de dimineață
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
Ce se întâmplă dacă pui zaț de cafea în toaletă. Trucuri utile pentru casă
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Lecția miliardarului Warren Buffett
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
