Suceava: DSP a primit a treia tranşă de vaccin antigripal
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită 2019-2020, a treia tranşă de vaccin, a anunţat directorul executiv al instituţiei, Liliana...
Potrivit lui Grădinariu, în această etapă s-au primit 17.380 doze care vor fi distribuite pentru continuarea imunizării persoanelor care se încadrează în grupele la risc şi care doresc să se vaccineze, notează Agerpres.
Directorul DSP Suceava a spus că, din totalul de 19.120 doze de vaccin antigripal repartizate judeţului în primele două tranşe şi distribuite unităţilor sanitare, instituţiilor de ocrotire, unităţilor de bolnavi cronici şi medicilor de familie, a fost deja raportat ca administrat, până pe 3 noiembrie, un număr de 12.737 doze.
Noutăți
URMĂREȘTE-NE ȘI PE:
Articole similare
20 sep 2026, 12:00
Unul din zece pacienți suferă o vătămare în timpul îngrijirilor medicale, iar aproximativ jumătate dintre aceste incidente pot fi prevenite, avertizează OMS.
A slăbit 28 de kilograme, dar și-a pierdut jumătate din păr. Ce efecte negative are Mounjaro
07 sep 2026, 16:34
O femeie care a slăbit aproximativ 28 de kilograme cu Mounjaro spune că a pierdut aproape jumătate din păr. Iată rutina strictă de îngrijire a scalpului rpin care și-a revenit.
Peștii care pot ascunde toxine mortale chiar și după gătire
29 aug 2026, 18:00
Peștele-balon și anumite specii de recif pot conține toxine grave, care nu sunt eliminate prin gătire sau congelare.
Examenul de medic specialist, în centrul unor controverse. Colegiul Medicilor cere clarificări și măsuri corecte pentru candidați
14 oct 2026, 11:38
Colegiul Medicilor și Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți cer clarificări și măsuri urgente după sesizările privind subiectele și baremele de la examenul de medic specialist.
Ce se ascunde în alimentele pe care le consumăm? Mâncarea din Europa, verificată cu ajutorul inteligenței artificiale
02 oct 2026, 16:51
O uriașă bază de date reunește aproximativ 392 de milioane de rezultate obținute în urma monitorizării siguranței alimentare din Europa, unele dintre ele colectate pe parcursul mai multor...
Actorul Patrick Stewart a murit după o luptă cu două boli ale creierului
29 oct 2026, 22:47
Sir Patrick Stewart, actorul britanic devenit celebru în întreaga lume pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”, a murit miercuri, 28 octombrie, la vârsta de 86 de ani, la reședința sa...
Rezidențiat 2026. Aproape 10.000 de tineri dau examenul pentru un loc în spitalele din România
15 noi 2026, 12:18
La examenul de rezidențiat 2026 s-au înscris 9.969 de candidați. Sunt disponibile 5.483 de locuri și posturi la Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
Cum arată noul spital al SRI de la Balotești: 14 săli de operație, internare regândită și spații speciale pentru pacienți
29 oct 2026, 15:11
Noul Spital „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Balotești impresionează prin dotări moderne, 14 săli de operație și condiții gândite pentru pacienți și personalul medical.
Membrii Federației "ALMA MATER" și familiile lor au acces la consultații optometrice gratuite, reduceri la ochelari și lentile, prin parteneriatul cu OptiPlus
29 oct 2026, 10:20
OptiPlus oferă consultații optometrice gratuite și reduceri la produse optice pentru membrii Federației "ALMA MATER" și familiile lor.
Alexandru Rogobete schimbă regulile la UPU. Ce trebuie să știe pacienții
21 oct 2026, 19:46
Pacienții cu febră și tuse ar putea fi trimiși în altă parte. Ce se întâmplă până la ora 20:00.
Când să faci vaccinul gripal și de ce recomandă medicii să nu aștepți primele cazuri
11 oct 2026, 17:06
SNMF le recomandă românilor să se programeze la medicul de familie pentru vaccinul antigripal. Vaccinul oferă protecție după aproximativ două săptămâni.
Pastila luată pentru durere poate ajunge să provoace durerea
20 sep 2026, 10:00
Analgezicele luate prea frecvent pot întreține sau agrava durerile de cap, însă această afecțiune este rareori identificată în serviciile de urgență.
Rezidențiat 2026: Ce punctaje maxime s-au obținut la Medicină, Medicină dentară și Farmacie în fiecare centru universitar
15 noi 2026, 16:41
Examenul de Rezidențiat 2026 s-a încheiat, iar lucrările candidaților din cele șase centre universitare au fost corectate.
Intoleranța la lactoză versus sensibilitatea digestivă: 3 diferențe pe care merită să le știi
24 sep 2026, 17:13
Un mic dejun luat în grabă deasupra tastaturii, o cafea matinală sau o gustare rapidă între drumuri se pot transforma uneori într-o sursă de disconfort abdominal.
Conor Dempsey, Managing Director MSD România și Republica Moldova, ales Vice-Președinte al LAWG până în 2028
25 sep 2026, 15:57
Conor Dempsey, Managing Director MSD România și Republica Moldova, a fost ales Vice-Președinte LAWG. Mandatul său în Consiliul Director este valabil până în iunie 2028.
Ce sunt bonturile multi-unit pentru lucrări protetice și de ce sunt tot mai folosite în tratamentele pe implanturi?
28 sep 2026, 11:31
În reabilitările implanto-protetice extinse, alegerea componentelor intermediare influențează direct precizia adaptării și stabilitatea în timp a lucrării. Dacă lucrezi pe mai multe...
Noi metode de depistare și tratament pentru cancer, anunțate de CNAS. Ce se schimbă pentru pacienții din România
13 oct 2026, 13:52
CNAS anunță noi măsuri pentru pacienții oncologici din România: depistarea precoce a cancerului pulmonar prin LDCT și acces la tratamentul cu lutețiu.
Studiu CES Bucharest: 3 din 4 români opresc tratamentul înainte de termen, în țara cu cea mai mare mortalitate tratabilă din UE
13 noi 2026, 10:06
Doar 23% dintre români urmează tratamentul până la capăt, iar 58% nu înțeleg termenii medicali folosiți de medici, arată un studiu național.
Longevitatea și arta de a îmbătrâni sănătos, în centrul unui eveniment dedicat seniorilor din Sectorul 2
30 sep 2026, 13:51
Seniorii au fost în centrul unui eveniment organizat de DGASPC și Primăria Sectorului 2, dedicat longevității și modului în care oamenii își pot păstra sănătatea și calitatea vieții...
Toamna și iarna pe Riviera Românească: vino la tratament când marea e doar a ta
16 oct 2026, 11:22
Când se strâng ultimele umbrele de plajă și faleza rămâne doar a celor care se plimbă fără grabă, Riviera Românească devine alt loc.
Un pas înaintea obezității: Lilly și Fundația Dr. Max oferă screening gratuit pentru mii de români prin „Caravana pentru Grijă”
03 sep 2026, 15:38
Obezitatea ia amploare în România, iar prevenția devine tot mai importantă. „Caravana pentru Grijă” oferă gratuit screening pentru identificarea timpurie a riscurilor.
Alexandru Rogobete anunță controale în mai multe spitale: „Vom acționa rapid”
03 noi 2026, 14:55
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete anunță, în urma perchezițiilor din Botoșani, verificări și la alte unități sanitare din București.
Studiu național realizat de Colegiul Medicilor din România: 60% dintre medicii rezidenți participanți la studiu declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții
03 noi 2026, 09:47
Șase din zece medici rezidenți care au răspuns la studiul realizat de Colegiul Medicilor din România declară că au nevoie de o pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții...
BPOC și astmul sever: bolile respiratorii cornice care nu pot fi lăsate să aștepte
01 oct 2026, 14:01
Bolile respiratorii cronice nu înseamnă doar simptome care afectează zi de zi respirația. Atunci când sunt diagnosticate târziu sau nu sunt gestionate corect, ele pot duce la exacerbări
