Tânără din Iași, decedată la scurt timp după ce a născut. Anchetă la spital
Conducerea Spitalului de Obstretică și Ginecologie din Iași a declanșat vineri, 20 decembrie, o anchetă internă după ce o femeie de 20 de ani a murit la scurt timp după ce a născut.
Tânără, spital. Reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi au demarat, vineri, o anchetă internă, după ce în cursul nopţii, o femeie în vârstă de 20 de ani, din localitatea Holboca, a murit la scurt timp după ce a născut un băieţel.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, dr. Anca Bivoleanu, a declarat că tânăra era obeză şi că, pe tot parcursul sarcinii, nu a fost la niciun specialist pentru a fi luată în evidenţă.
"Este vorba despre o pacientă în vârstă de 20 de ani, la prima sarcină, neinvestigată, cu obezitate morbidă de gradul trei, ea având 110 kilograme. Pacienta s-a internat în spital pe 17 decembrie dimineaţa, la ora 3,00, cu membrane rupte. Naşterea nu s-a declanşat, iar conform protocolului s-a încercat declanşarea naşterii medicamentos, dar nu s-a reuşit într-o primă etapă. La a doua tentativă s-a reuşit. Fiind şi obeză, s-a ales ca modalitate de evacuare a sarcinii operaţia cezariană. (...) La aproximativ zece minute după ce a fost extras copilul, se desaturează brusc pacienta. Operaţia de cezariană, la noi, se face cu rahianestezie, pacienta a desaturat, motiv pentru care s-a hotărât intubarea, conform protocolului. Starea s-a deteriorat, a fost o echipă de anestezişti, a fost solicitat şi cardiolog, care a venit, s-a resuscitat pacienta aproximativ 95 de minute şi nu s-a reuşit acest lucru. S-a declarat decesul", a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, Anca Bivoleanu, potrivit Agerpres.
Copilul născut de tânără, un băieţel de 3.010 grame, este bine în momentul de faţă, a precizat sursa citată.
Aceasta a precizat că s-a declanşat o anchetă internă, aşteptându-se raportul Institutului de Medicină Legală.
-
-
Vâscul: plantă toxică sau remediu miraculos31.12.2025, 19:54
-
-
Ce se întâmplă când bei cafea și apă. Efecte asupra organismului31.12.2025, 16:48
-
Ce pește nu ar trebui să mănânci de Revelion. Este plin de mercur31.12.2025, 15:00
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Tratamentul durerii cronice poate provoca efecte secundare serioase
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Cofeina slăbește efectul antibioticelor
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
