UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că România va primi un anumit procent din fiecare tranșă lunară din vaccinurile COVID-19. Demnitarul crede că ele sunt „singura șansă să putem limita și...
România are stabilită, din start, o cotă parte din vaccinurile COVID-19 care sunt acum în dezvoltare și care vor fi distribuite în UE în tranșe lunare, a arătat Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„De la începutul acestei pandemii, s-a lucrat și la nivel european, și la nivelul Comisiei Europene, la care am achiesat și noi încă din primele luni, la descoperirea unui vaccin. Ne imunizăm trecând prin boală sau făcând un vaccin. Existența unui vaccin este cea care la un moment dat va da și semnalul de descendență a acestei pandemii și de limitare a efectelor ei. În condițiile în care s-a mers pe acel vaccin, Comisia Europeană a contractat cu mai multe firme – în acest moment sunt vreo cinci firme cu care sunt și contracte, în care fiecare din țările participante au o cotă parte. Ele vor fi vaccinuri care vor fi produse de diferite firme, vaccinuri care se țin între la 2 și 8 grade sau sunt între -80 și -20 de grade. Sunt eșantioane care vor veni lunar. (...) La fiecare eșantion care va veni noi vom primi tranșa de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri seară, la B1 TV.
Ministrul Sănătății a explicat și cât de repede vor ajunge aceste vaccinuri în România și de ce depinde momentul zero al declanșării campaniei de vaccinare.
„În primul rând aceste vaccinuri trebuie să fie avizate de Agenția Europeană a Medicamentului. (...) Ajungând în comunitatea europeană, va veni acel aviz. În măsura în care îl vom avea, cât de repede îl vom avea, eu știu, în două săptămâni îl putem și avea la noi pe piață. Firmele au acest vaccin în acest moment. Noi sperăm ca în ianuarie să putem avea prima tranșă și să putem vaccina și, eu știu, prima categorie, care sunt personalul din unitățile sanitare publice și private, în jur de 550.000. Cei fără comorbidități, peste 18 ani, sunt cele care vor primi acest vaccin din martie-aprilie”, a arătat Nelu Tătaru.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.