Vaccin anti-COVID-19: 120 de proiecte în lume, 8 în faza studiilor clinice
Peste 100 de proiecte de vaccinuri împotriva COVID-19 sunt în derulare în laboratoare în toată lumea. 8 au ajuns în faza studiilor clinice.
Vaccin anti-COVID-19. Există peste 100 de proiecte de vaccinuri anti-COVID-19 pe plan mondial, din care opt au ajuns în faza studiilor clinice, potrivit unor date publicate de London School of Hygiene & Tropical Medicine. Această reputată şcoală de medicină din Marea Britanie a numărat aproape 120 de proiecte diferite de vaccinuri împotriva maladiei cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2, din care 110 se află într-un stadiu de dezvoltare "pre-clinic", potrivit Agerpres.
Teste pe oameni
Opt proiecte au ajuns în stadiul studiilor clinice de fază 1, fiind realizate pe pacienţi umani. Dintre ele, un proiect chinez, coordonat de compania CanSino, cotată la Bursa din Hong Kong, a ajuns într-un stadiu şi mai avansat, cel al studiilor clinice de fază 2 şi de fază 3. Scopul principal al studiilor de fază 1 este de a testa securitatea şi, într-o mai mică măsură, eficacitatea unui produs medical. Studiile de fază 2 şi de fază 3, realizate pe scară mai largă, au ca scop evaluarea eficacităţii, înainte de eventuala obţinere a autorizaţiei de comercializare din partea autorităţilor sanitare.
Alte trei proiecte chineze sunt în faza 1 de testare: unul desfăşurat de gigantul farmaceutic Sinovac, cotat pe bursa Nasdaq, şi alte două conduse de Institutul medical din Shenzhen, potrivit informaţiilor publicate de London School of Hygiene & Tropical Medicine. O listă cu proiecte de vaccinuri redactată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) menţionează trei proiecte chineze ajunse în faza studiilor clinice în data de 23 aprilie: cele demarate de CanSino şi de Sinovac, dar şi un proiect coordonat de Institutul de produse biologice din Beijing şi de Institutul de virusologie din Wuhan.
Proiect coordonat de Oxford
În alte zone ale lumii, se remarcă un proiect britanic condus de Universitatea Oxford şi un proiect german condus de laboratorul BioNTech, ambele aflate în faza 1. Statele Unite au deocamdată două proiecte de vaccinuri ajunse în faza 1 de testare: unul condus de compania de biotehnologie Moderna în parteneriat cu National Institutes of Health (NIH), iar celălalt este coordonat de compania de biotehnologie Inovio Pharmaceuticals. Dezvoltarea unor vaccinuri eficiente şi sigure reprezintă un punct-cheie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, care a ucis peste 200.000 de persoane pe plan mondial.
În absenţa unor tratamente dovedite împotriva formelor grave ale acestei boli, doar vaccinurile administrate pe scară largă ar permite obţinerea unei protecţii împotriva maladiei şi întreruperea transmiterii virusului. O problemă majoră constă în relativa lentoare în ce priveşte elaborarea vaccinurilor, producerea lor pe scară largă şi demararea unor campanii de vaccinare în masă. Un termen de cel puţin 12-18 luni a fost adeseori evocat de organizaţiile sanitare, inclusiv de OMS, şi de marile laboratoare farmaceutice. Anumiţi experţi, precum specialista britanică în vaccinuri Sarah Gilbert, profesoară la Universitatea Oxford şi participantă alături de compania Vaccitech la o serie de studii, şi Frederic Tangy, specialist în vaccinuri la Institutul Pasteur din Paris - care lucrează la trei proiecte diferite de vaccinuri - sunt însă de părere că este posibilă dezvoltarea unui vaccin eficient până la sfârşitul anului 2020.
-
-
Alexandru Rogobete, anunț: Criteriile de perfomanță rămân o prioritate24.02.2026, 21:01
-
-
De ce să nu lași televizorul pornit în timp ce mănânci24.02.2026, 19:44
-
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
EXCLUSIV Cât de agresivă este EG.5, noua tulpină COVID-19. Ar trebui să ne mai temem de COVID? Carmen Dorobăț: Pandemia nu se oprește de azi, pe mâine, în 24h. Să ne așteptăm la noi variante
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Vaccinul, cheia pentru sănătate. Adrian Marinescu: E vorba de protecție individuală
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EG.5, noua variantă COVID care îngrijorează lumea: ce trebuie să știi despre ea. Care sunt simptomele și cu ce e diferită: Dacă simțiti asta, nu respingeți imediat
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
COVID-19, evoluție neașteptată
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
