Vaccinarea antirujeolică, legea care o face obligatorie din martie 2020
Autoritățile germane au aprobat joi, 14 noiembrie, o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli.
Vaccinarea antirujeolică. Bundestagul german (camera legislativă inferioară) a aprobat joi o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli începând de la 1 martie 2020, transmite dpa, citat de Agerpres. Proiectul de lege a fost aprobat cu 459 de voturi pentru, 89 împotrivă şi 105 abţineri. Legea îi va obliga pe părinţi ca, la înscrierea copiilor lor la o nouă grădiniţă sau şcoală, să facă dovada că aceştia au fost vaccinaţi antirujeolic. În caz contrar, amenda poate ajunge la 2.500 de euro.
Pentru copiii care sunt înscrişi deja la grădiniţă sau şcoală, această dovadă va trebui făcută până la 31 iulie 2021. 'Protecţia împotriva rujeolei înseamnă protecţia copilului', a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn. El a menţionat că prevederile legii li se vor aplica şi tuturor angajaţilor din grădiniţe, şcoli, unităţi medicale şi centre de cazare pentru solicitanţi de azil.
-
De ce nu avem toți aceleași reacții adverse atunci când ne vaccinăm?17.09.2026, 21:37
-
-
-
-
Virusul Nipah, "greu de detectat". Un expert explică: Are perioadă lungă de incubație
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
EXCLUSIV Virusul tropical care te lasă schilodit a ajuns în Europa. Medicii, în alertă din cauza chikungunya
Virusul care duce la umflarea creierului provoacă îngrijorare
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
Mucus galben, verde sau maro: ce înseamnă fiecare culoare. Uite ce boală poți avea
EXCLUSIV Super-gripa lovește Europa. Dr. Adrian Marinescu vine cu explicații
Panencefalita sclerozantă subacută, complicația mortală a rujeolei. Dr. Mihai Craiu, avertisment
Marea Britanie și-a pierdut statutul de țară liberă de rujeolă
Difteria revine în Europa. Adulții nevaccinați, în pericol mortal
Cum se transmite HIV?
Rabia, boala care ucide 100% dacă nu e tratată imediat: simptome și transmitere
O nouă pandemie ne amenință. Medicii, îngrijorați
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
