Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea fictivă trebuie sancționată cât mai drastic posibil
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, trage un semnal de alarmă şi spune că vaccinarea fictivă trebuie sancţionată "cât mai drastic...
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, face apel la colegii din sistemul medical să raporteze imediat autorităţilor dacă se primesc solicitări de vaccinare fictivă.
„Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă.
Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens.
Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa.
E o boală care în momentul de faţă este prevenibilă prin vaccinare şi cea mai mare parte a deceselor pot fi prevenite prin vaccinare. De altfel, datele din România ne arată că peste 97% din decesele înregistrate în săptămâna precedentă au fost la persoane nevaccinate", a declarat, Valeriu Gheorghiţă la Arad, citat de Antena 3.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a participat, joi seară, la Gala Recunoştinţei Medicale - eveniment organizat de Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică, în parteneriat cu Casa Regală. Evenimentul a avut loc la Domeniul Regal Săvârşin, unde au fost acordate premii personalului medical din prima linie a luptei împotriva virusului SARS-CoV-2.
-
-
-
-
Compusul natural care ar putea proteja creierul în cazul unui AVC16.09.2026, 10:06
-
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
