ZODIAC: 4 zodii cumplit de pesimiste. Nimic nu le place, le plouă și le tună tot timpul

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Zodii pesimiste și cu probleme. Foto: Pixabay
Zodii pesimiste și cu probleme. Foto: Pixabay

ZODIAC: Cu toții cunoaștem măcar o persoană căreia parcă-i plouă, tună și fulgeră tot timpul, care poate gândi doar scenarii pesimiste și pentru care lumea pare rea și chiar macabră. De regulă, astfel de persoane sunt din urătoarele patru zodii: 

ZODIAC, cele mai pesimiste zodii: Sunt oameni care pur și simplu nu pot să vadă partea plină a paharului. Oricum i-ai lua, parcă s-au născut cu fața la cearșaf, văd doar ce poate fi mai rău în orice situație. Pentru ei, acest pesimism dus la extrem e ca un mecanism de apărare, ei cred că e bine să fii pregătit pentru orice lucru rău s-ar putea întâmpla. Iar asta nu e o caracteristică apreciată sau plăcută, iar persoanele în cauză, din cauza pesimismului exagerat pot fi chiar enervante și deseori ocolite de oamenii din jurul lor. 

Apoi, poate fi foarte dificil să schimbi percepția unui pesimist înrăit și să-l faci să vadă lucrurile într-o lumină măcar ușor mai bună, și nici nu suntem toți psihologi ca să ne luptăm profesionist cu o astfel de stare. De regulă, persoanele de acest gen sunt din următoarele 4 zodii: 

Gemeni

Și Gemenii se pot dovedi uneori pesimiști la extrem. Le este greu să creadă că un anumit lucru vine fără nici un dezavantaj atașat. Orice li se întâmplă frumos sau bine se vor gândi întotdeauna că vor avea de plătit cu vârf și îndesat pentru clipa de fericire. Pentru ei e mai ușor să vadă paharul pe jumătate gol, decât să vadă că jumătatea cealaltă e plină. De multe ori pesimismul lor îi împiedică să evolueze în carieră, pentru că nu încearcă lucruri noi sau nu se zbat ca să avanseze pentru că sunt convinși că nu vor câștiga. 

Balanță

Balanțele, adesea, văd doar răul oriunde s-ar uita. Ei tind să rateze lucruri importante din viață datorită abordării lor pesimiste și mult prea protectoare. Aproape nimic nu-i va mulțumi vreodată, pentru că sunt mereu în căutarea perfecțiunii care nu există. Ei își vor vedea doar dezavantaje, defecte, nepotriviri în oameni, lucruri și ceea ce li se întâmplă și din cauza acestul negativism înnăscut nu se vor strădui să facă multe lucruri noi sau să descopere lucruri noi în viață. Balanțelor le place ca toată lumea să stea între cele două liniuțe drepte trasate de ele. 

Scorpion

Scorpionii de obicei se enervează din cele mai mici lucruri și văd scenarii și conspirații în spatele oricărui cuvânt. Ei pretind că simt pericolul în orice situație și întotdeauna se vor proteja de orice rău li s-ar putea întâmpla, chiar și atunci când acel rău nu există. Ei joacă doar cu garda ridicată. De multe ori se gândesc negativ legat de oamenii din jurul lor, inclusiv față de cei care le-au făcut numai bine, și le este foarte greu să aibă încredere în cineva. Chiar și atunci când sunteți drăguți cu ei, Scorpionii se vor gândi că în spatele atitudinii voastre există un scop ascuns, că vrei ceva, că le pregătești ceva. Sunt maeștrii în a vedea conspirații acolo unde nu sunt și inventează lucruri și mint cu nerușinare doar ca să-i facă și pe ceilalți să creadă în teoriile lor. 

Capricornul

Întrucât Capricornul este guvernat de planeta Saturn, el tinde să fie foarte serios și chiar închistat, rigid. Atitudinea aceasta îi face să alunece cu ușurință într-o stare pesimistă - mai ales atunci când planurile lor nu reușesc, sunt date peste cap sau apare o piedică. Nu le place să facă pași înapoi și când lucrurile nu decurg după placul lor, devin negativiști. Capricornii sunt de obicei propriul lor dușman, așa că, dacă învață să păstreze un echilibru sănătos între muncă și distracție, s-ar putea să constate că puțină relaxare și un pic de nepăsare nu strică nimănui. Totul este să depisteze negativitatea înainte de a scăpa de sub control și să caute modalități de a o atenua, înainte să devină boală grea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel