10 motive NEȘTIUTE pentru care uităm lucruri sau unde am pus varii obiecte. Probleme de memorie
Ai uitat unde ai pus cheile? Asta ar putea fi ceva întâmplător s-au s-ar putea să aibă în spate un motiv ciudat, de care habar n-aveai sau chiar o boală. Iată ce ne poate face să uităm...
Faptul că uităm lucruri s-ar putea datora unor obiceiuri proaste sau ar putea fi consecința unor boli cronice sau grave. Iată cele mai importante cauze, în afara faptului că îmbătrâniți, dintre care la unele poate chiar nu vă gândeați:
1) Lipsa de somn
Când ești nedormit e posibil să-ți nu-ți amintești anumite lucruri. Asta pentru că somnul întărește legăturile dintre celulele creierului care vă ajută să vă amintiți pe termen lung. Și în timpul somnului, organismul se restartează, la propriu, ca să funcționeze bine a doua zi. În al treilea rând, este mai greu să-ți formezi amintiri în primul rând atunci când mintea ta e încețoșată din cauza lipsei de somn.
2) Medicamente
Anumite medicamente care te sedează, cum ar fi somniferele și tranchilizantele, pot slăbi memoria. Spre exemplu, deseori persoanele care au trecut printr-o anestezie generală nu-și aduc aminte ce au făcut în primele ore după ce s-au trezit din somnul indus cu medicamente. Dar la fel, uitarea se poate datora unor „vinovați” mai puțin cunoscuți, precum unele medicamente pentru tensiunea arterială, antihistaminicele și antidepresivele.
3) Diabetul
Persoanele cu această boală au un risc mai mare de a dezvolta probleme de memorie, inclusiv demență. Este posibil ca nivelul de zahăr din sânge să afecteze micile vase de sânge, numite capilare, din creier. Sau poate fi de vină faptul că nivelul ridicat de insulină dăunează celulelor creierului.
4) Accidentul vascular cerebral
Un accident vascular cerebral oprește fluxul de sânge către o parte a creierului. Ulterior, țesutul cerebral deteriorat poate îngreuna gândirea, vorbirea, amintirea sau atenția. Afecțiunea se numește demență vasculară. Acest lucru se poate întâmpla și cu o serie de AVC-uri mici, pe care să nu le conștientizezi, și să se agraveze în timp. Lucrurile care cresc riscul de accident vascular cerebral, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile de inimă și fumatul, pot provoca, de asemenea, acest tip de demență.
5) Fumatul
Fumatul pare să vă micșoreze părți ale creierului care vă ajută să vă gândiți și să vă amintiți lucruri. De asemenea, crește riscul de demență și de AVC, pentru că este rău pentru vasele de sânge.
6) Boli de inimă și hipertensiunea
Placa de colesterol care se acumulează în artere încetinește fluxul de sânge către creier și alte organe. Afecțiunea se numește ateroscleroză și poate afectarea gândirea și amintirea lucrurilor. De asemenea, ar putea duce la un atac de cord sau un accident vascular cerebral, care ambele cresc riscul de demență. Hipertensiune arterială, care este și ea provocată de ateroscleroză, crește riscul de probleme de memorie, inclusiv demență, cel mai probabil pentru că lezează vasele mici de sânge din creier. De asemenea, poate duce la alte afecțiuni, cum ar fi accidentul vascular cerebral, care cauzează demență.
7) Depresia și anxietatea
Este adesea mai greu să te concentrezi sau să-ți amintești lucruri dacă ai depresie sau anxietate. În plus, aceste două afecțiuni îți cresc riscul să dezvoltați demență.
8) Loviturile la cap
O lovitură la cap (leziune cerebrală traumatică) poate afecta memoria pe termen scurt. Este posibil să uitați de întâlniri sau să ce ați făcut mai devreme în cursul zilei. Loviturile repetate, ca cele pe care le primești atunci când pratici un sport de contact, precum boxul, rugby-ul sau fotbalul, vă cresc riscul de demență mai târziu în viață.
9) Obezitatea și lipsa de exerciții
Dacă indicele de masă corporală (IMC) este peste 30 la vârsta mijlocie, aveți un risc mai mare de demență mai târziu în viață. Și kilogramele în plus sunt factor de risc pentru bolile de inimă, ceea ce duce uneori la declinul creierului și probleme de memorie. De asemenea, exercițiile fizice făcute regulat diminuează riscul de declin al creierului, probleme de memorie și demență. De asemenea, pare să îmbunătățească funcția creierului la cei care au deja demență. Pentru asta nu trebuie să participați la maraton sau să deveniți halterofil, e suficient să faceți plimbări de jumătate de oră – o oră zilnic, să înotați sau chiar dansați timp de 30 de minute în majoritatea zilelor săptămânii.
10) Dieta proastă
Mâncarea nesănătoasă provoca boli de inimă, care pot cauza, la rândul lor, probleme ale creierului, inclusiv cele de memorie și demență. De altfel, s-a demonstrat deja că dieta în stil mediteranean este sănătoasă pentru inimă și pentru creier. 75% din ceea ce mâncați ar trebui să fie cerealele integrale, fructele, legumele, pește, nuci, ulei de măsline și alte grăsimi sănătoase precum avocado, și sub 25% ar trebui să fie carne, de preferat nu carne roșie, care se știe că poate crește riscul de boli de inimă, diabet și cancer!
-
-
-
Cum se taie corect ceapa cubulețe03.03.2026, 19:16
-
10 semne că te afli în stare de cetoză03.03.2026, 17:21
-
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
Cum să folosești eficient aerul condiționat în zilele caniculare
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect
De ce ar trebui să renunți la sandale când zbori. Detalii surprinzătoare despre siguranța în avion
Trucul cu ulei pentru cartofi prăjiți: ies crocanți de fiecare dată
Secretul berii la draft. De ce e diferită de berea la sticlă
De ce să pui fructele și legumele în apă cu bicarbonat înainte să le mănânci
Ce pastile nu trebuie luate niciodată cu cafeaua de dimineață
De ce să pui sare pe covor
Aspartam: otrava dulce din "zero zahăr". Ce se întâmplă atunci când îl consumi și cum declanșează cancerul
Nu mai arunca niciodată plicurile de silica gel. 9 lucruri uimitoare pe care le poți face
Bei suficientă apă? Adevărul despre hidratare te va șoca! Cei 2L sunt un mit
Cum să îți îngrijești puloverele din lână. Trucuri care previn micșorarea și scămoșarea
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
De ce să nu mai mănânci niciodată direct din pungă sau ambalaj
Trucul genial cu tableta pentru mașina de spălat vase. Cum să cureți ușor plita ceramică
Beneficiile mersului desculț pe nisip la mare
Nu mai arunca rădăcinile de ceapă verde. Trucul de care te vei îndrăgosti
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
