EXCLUSIV Uleiul esențial de brad din bradul de Crăciun. O româncă, inginer chimist format în România, descoperire genială în Canada. Tibirna: Se obține în câteva ore

Uleiul esențial de brad are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Inginerul chimist Carmen Tibirna dă o nouă viață bradului de Crăciun și îl ”închide” în sticluțe...
Bradul este prezent în casele noastre pentru câteva săptămâni, în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care ne încântă atât sufletul, cât și mintea cu mirosul său. Este și firesc, având în vedere multitudinea de beneficii pe care îl are bradul, în special cele legate de sistemul respirator.
După Crăciun, de cele mai multe ori brazii ajung fie pe foc, în zonele rurale, fie la compost, în zonele urbane, iar în cazurile fericite, dacă au fost la ghiveci, se pot întoarce în natură.
Mai există însă o variantă, în care bradul de Crăciun are șansa la o a doua viață, putând fi transformat în ulei esențial de brad, așa cum inginerul chimist Carmen Tibirna face acest lucru în Canada, unde este profesor și coordinator al programului de Tehnicii și Procedee Industriale din cadrul Cégep de Lévis (Quebec) și unde proiectul său a ajuns la al doilea an de ”producție” de ulei esențial de brad.
”Ideea a fost a mea deoarece trebuia să găsesc proiecte ecoresponsable. Materia primă sunt brazii de Crăciun care oricum merg la compost, iar solventul e apa.
Procedeul e vechi de zeci de ani, dar nimeni nu îmbarcă în afară de companiile specializate deoarece trebuie multă materie primă și multă muncă”, a declarat inginerul chimist Carmen Tibirna, în exclusivitate pentru DC Medical.
Mai mult decât atât, coordonatorul programului a afirmat că studenții săi au fost foarte încântați de idee.
”Au admirat și adoră procedeul pentru că e simplu și miroase tot timpul a brad în laborator. Uleiul esențial îl vindem cum îl producem sau îl amestecăm în diferite rețete: săpunuri, creme, lumânări. Distilăm și alte plante: mentă, lavandă, sunătoare, coada șoricelului”, ne-a mai spus Carmen Tibirna.
Studenții din cadrul programului. FOTO: Facebook @Procédés Industriels -CL
Uleiul esențial de brad, mod de obținere
Potrivit specialistului, uleiul esențial de brad se poate obține în câteva ore, totul depinzând de dimensiunea reactorului de distilare și de sursa de căldură.
”În cazul laboratorului meu între 7 și 8 ore de distilare pentru un reactor de 40 L, încălzit cu curent electric. Dacă sursa de căldură e gazul propan durata e mai scurtă, încălzirea fiind mai rapidă”, ne-a mai spus chimistul.
FOTO: Facebook @Procédés Industriels -CL
În ceea ce privește cantitatea de ulei ce poate fi obținută, aceasta depinde nu doar de cantitatea de brad, cât și de calitatea acestuia.
”Nu există răspuns unic la câtă cantitate de brad trebuie utilizată pentru un anumit volum de ulei esențial. Totul depinde de tipul de brad, de cât e de uscat, cum e măcinat. În medie aproximativ 75 ml de ulei esențial pentru 10 kg de brad, pentru 8 ore de distilare”, a mai spus chimistul.
Cine este Carmen Tibirna
Carmen Tibirna este inginer chimist de chimie fină, format în România, la Iași, și are masterat în inginerie chimică, doctorat în chimie, postdoctorat în Chimie verde și nano materiale. Iar atracția pentru uleiuri a venit și ca urmare a postdoctoratului pe care l-a realizat cu o renumită companie producătoare de produse cosmetice.
Inginer chimist Carmen Tibirna. FOTO: Facebook @Carmen Tibirna
În ceea ce privește cercetarea din România, chimista ne-a declarat că nu mai știe cum este aceasta, având în vedere că este plecată din țară de multă vreme, de 27 de ani, dar a subliniat că nu poate compara oportunitățile pe care le are în Canada, chiar dacă ”nimic nu e ușor nici aici”.
Uleiul esențial de brad, beneficii
Unele dintre cele mai comune beneficii ale uleiului esențial de brad includ:
- ameliorarea durerilor cauzate de artrită
- tratarea bronșitei
- combatere simptomelor răcelii
- tratarea tusei
- combaterea simptomelor gripei
- sprijin în înlăturarea durerilor musculare
- ameliorarea simptomelor reumatice
- remedierea sinuzitei
- reducerea oboselii
- prevenirea infecțiilor
- reducerea durerii
- are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene
- îmbunătățirea sănătății oaselor
- stimularea funcției respiratorii
- detoxificarea organismului
- reducerea mirosul corporal
- antiseptic natural, arată Dr. Axe.
9 utilizări ale uleiului de brad
Cele mai bune moduri de a folosi uleiul esențial de brad sunt:
Lupta împotriva cancerului. Uleiul esențial de brad a fost găsit a fi un agent anticancerigen eficient.
Studiile moderne din Franța au arătat numeroasele caracteristici ale uleiului esențial de brad. ceea ce îl face un tratament promițător împotriva cancerului.
Prevenirea infecțiilor. Uleiul esențial de brad conține o concentrație importantă de compuși organici care pot ajuta în prevenirea infecțiilor periculoase, printre care E. coli sau Stafphylococcus aureus, acesta fiind motivul pentru care este folosit ca agent activ de prim ajutor.
Aromoterapie. Uleiul esențial de brad utilizat în difuzor sau inhalator pentru beneficiile sale în aromoterapie, stimulează mintea și încurajează relaxarea.
Analgezic. Medicina tradișională și medicina ayurvedică folosesc adesea uleiul de brad ca analgezic natural. Pentru a relaxa mușchii și a calma durerile corporale, uleiul esențial de brad se poate aplica local, într-un ameste de 1:1 cu un agent suport.
Detoxifiere. Uleiul esențial de brad conține compuși activi care ajută organismul să elimine toxinele. Uleiul are proprietăți antioxidante, putând încetini procesele oxidative și daunele provocate de radicalii liberi care contribuie la degenerarea și bolile legate de vârstă, dar și bolile de inimă sau diferite tipuri de cancere.
Curățenie. Mirosul de brad este unul asociat nu doar cu sărbătorile de iarnă, dar și cu ceea ce ține de curățenie. Astfel, uleiul esențial de brad poate fi folosit cu succes în soluțiile pe care le utilizăm pentru curățenia casei, dar și ca dezinfectant al spațiilor. Sunt suficiente câteva picături de ulei pentru a obține o casă parfumată.
Funcțiile respiratorii. Mugurii de brad sunt cunoscuți pentru efectul pe care îl au asupra sistemului respirator. Tusea și durerea de gât se pot remedia cu numai câteva picături de ulei esențial de brad puse în difuzorul pentru aromoterapie. De altfel, uleiul esențial de brad este benefic și în cazul virozei sezoniere sau a gripei, ajutând respirația.
Odorizant. Mirosul de ”proaspăt” pe acare îl are uleiul esențial de brad este unul dintre motivele pentru care acesta poate fi folosit pentru a îndepărat mirosul corporal. În fapt, uleiul esențial de brad scade cantitatea de bacterii care pot duce la mirosul neplăcut al corpului.
Fracturi și osteoporoză. Uleiul esențial de brad este în topul uleiurilor care pot ajuta refacerea oaselor. Acesta poate fi aplicat pe zona afectată, de trei ori pe zi, diliat 1:1 în uleiul de cocos, de exemplu.
De asemenea, poate fi folosit ca tratament pentru osteoporoză, tot prin aplicare locală, la fel ca și în refacerea oaselor, diluat într-un alt ulei, mai arată sursa menționată.
Vezi și: Sirop de muguri de brad. Cum se prepară, cum se bea și care sunt beneficiile sale
-
De ce să-ți pui coajă de banană pe față timp de 7 zile22.08.2025, 23:05
-
De ce a fost inventat vibratorul, de fapt. Ce boală trata22.08.2025, 20:42
-
ARFID: ce este, cum se manifestă și de ce nu e doar “moft la mâncare”22.08.2025, 20:06
-
-
Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
De ce cancerul nu este considerat vindecat chiar și după ani de tratament. Dr. Beatrice Anghel: Vorbim de remisie
Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
Chirurgia viitorului. Dr. Mugurel Bosînceanu, la Academia de Sănătate
Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
Transplantul hepatic, etape. Dr. Dragoș Romanescu: Operație foarte dificilă
Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
România, progrese importante în sănătate. Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb: Ritmul s-a accelerat. Nu ne oprim niciodată din a inova
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
Apneea obstructivă în somn, factorul ascuns care îți compromite sănătatea respiratorie. Dr. Ela Bănică: Află prea târziu
Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
Transplantul hepatic: riscuri și recuperare. Dr. Dragoș Romanescu: Multă minuțiozitate. Pacientul transplantat e un pacient fragil
Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
Educaţie pentru sănătate predată de medici în şcoli. Conf. univ. dr. Horațiu Moldovan: Vom trăi mai mult. Copiii noştri vor trăi mai mult şi mai bine
România, pe locul 1 la infecțiile care duc la cancer. Dr. Beatrice Anghel: Țară fruntașă
Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.