Acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu despre chirurgia plastică pediatrică: ,,Facem o chirurgie a viitorului”
Primul chirurg plastician de copii din România, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, Doctor în Știinte Medicale, medic primar Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă a abordat subiectul chirurgiei...
Chirurgul plastician a spus că specialiștii în acest domeniu nu se pot bucura la sfârșitul intervenției chirurgicale, ci trebuie să aștepte ani buni, uneori chiar și 18 până să vadă rezultatul muncii lor.
,,Rezultatul nostru este foarte complex pentru că lucrăm cu copilul, care își schimbă dimensiunile, profilul și trăsăturile la fiecare grupă de vârstă, aș putea să zic în fiecare lună, poate chiar în fiecare zi. Așa că noi zicem că facem o chirurgie a viitorului. În clipa în care ne apucăm să reconstruim ceva o facem mai repede pentru că știm că în timpul acesta se dezvoltă sistemul nervos și trebuie să ne adaptăm la fiecare modificare în parte, iar rezultaul nostru trebuie să fie cât mai bun pentru copilul respectiv. Întotdeauna când lucrăm cu un copil, automat ne gîndim la rezultatul final care va fi peste 18 ani. Noi nu ne putem bucura la sfârșitul intervenției chirurgicale. Ea poate să fie un succes, dar este un succes de o secundă, noi trebuie să facem în așa fel încât să știm precis în protocolul pe care-l folosim că este unul câștigător și că la 18 ani rezultatul va fi bun. Practic noi trebuie să așteptăm o grămadă de vreme în funcție de momentul în care intervenim ca să știm dacă într-adevăr am făcut o intervenție bună sau nu”, a precizat prof.dr. Dan Mircea Enescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România.
Potrivit chirurgului plastician, președinte al Societății de Arsuri a Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, în primii ani de carieră medicii din această specialitate își doresc să facă performanță și să facă cele mai complicate proceduri. Cu trecerea timpului însă, medicii capătă experiență și vor certitudinea unor rezultate foarte bune în urma operațiilor pe care le fac.
,,Ai impresia că ai realizat ceva extraordinar pentru că ai făcut o translație de haluce pe post de police, o procedură complexă, dar după aceea îți dai seama că de fapt ai făcut un deget atât de mare încât el nu poate să fie folosit, nu poate să facă pensă, nu poate să-și folosească mâna. Siguranța nu poți s-o ai niciodată, e vorba doar de acea experiență care să-ți dea o anumită certitudine că rezultatul tău va fi în viitor unul foarte bun”, a precizat academicianul.
În opinia reputatului medic, chirurgia plastică pediatrică a căpătat din punct de vedere conceptual mai multă filozofie.
,,Toate procedurile par la fel. Avem un bagaj de cunoștințe pe care îl acumulăm din timpul specialității și-l aprofundăm în clipa în care devenim specialiști. Fiecare din acestea pot fi folosite singure, împreună, combinate sau într-o anumită secvențialitate, care trebuie să dea un rezultat. Ce ne dorim noi este ca acești copii care au arsuri, care au tot felul de malformații de la despicătura de buză până la malformații de mână, prin intervenții cât mai puține, în clipa când vor deveni adulți să fie cât mai aproape de rezultatul lor normal, să se comporte și integreze social ca toți ceilalți, ba poate ceva mai bine”,a spus în exclusivitate pentru DC Medical medicul Enescu.
Chirurgul plastician de la Spitalul Grigore Alexandrescu a mărturisit că își dorește că pacienții săi să devină adulți zdraveni, ceva mai ambițioși decât ceilalți și cu performanțe mai mari.
,,Dacă cu arsură 80% își revine și poate să funcționeze, să meargă la școală și se transformă într-un adult, acesta trebuie să fie un adult mai performant ca unul normal pentru că a primit un bonus. I s-a mai dat o viață, i s-a mai dat o posibilitate de-a face ceva deosebit”, a subliniat profesorul Enescu.
Întreg interviul video îl puteți urmări aici.
EXCLUSIV Ce pățești dacă ai luat aspirină preventiv. Ce s-a descoperit despre Aspirină: schimbă tot ce se știa
EXCLUSIV Legătura dintre flora intestinală și bolile cronice. Dr. Sanda Maria Crețoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce înseamnă burnout, de fapt, și de ce apare: cele 3 tipuri de epuizare. Dr. Adela Ciobanu: Mulți pacienți nu sunt stresați
EXCLUSIV Medici cunoscuți, folosiți în reclame false la medicamente. Dr. Alis Grasu: Viața oamenilor a fost pusă în pericol. Irinel Popescu: Am fost folosit de multe ori
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, despre capcanele climatice și urbane care extind sezonul alergiilor
EXCLUSIV La 3 dimineața, o femeie a chemat Ambulanța pentru un motiv neașteptat. Ce au găsit salvatorii când au ajuns
EXCLUSIV Simpozion româno-elen. Inovații și colaborare în medicină, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Boala venoasă cronică: simptome ignorate, complicații grave. Dr. Toni Feodor: 4 milioane de români afectați
EXCLUSIV Meloterapia, impact asupra bolilor. Dr. Mircea Penescu: Totul pornește de la creier
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Dr. Alis Grasu spune adevărul despre "ambulanța neagră": Este inadmisibil
EXCLUSIV Congres Internațional de Cardiologie. Victor Costache și Silviu Dumitrescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
